editeaza

• 1
• 2
• 3

• Noaptea caragialiană și furtuna din critica românească de Mircea Morariu sursa: Revista familia -pg.272
  Spectacolul cu O noapte furtunoasă, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, în fabuloasa, originala scenografie a lui Dragoș Buhagiar a avut premiera cândva în luna octombrie a anului 2010. Am tot așteptat să îl văd. Mai întâi pentru că în vreo câteva interviuri de dinainte premierei, mai puțin directorul de scenă cât mai cu seamă scenograful anunța o surpriză de proporții, mai exact spus, un spectacol deloc cuminte, deloc în conformitate cu modelul. Model care este pentru cei mai mulți dintre noi poate mai puțin spectacolul clasic de la Naționalul bucureștean, în regia lui Sică Alexandrescu, cât mai curând filmul lui Jean Georgescu din 1943, cu Alexandru Giugaru, Maria Maximilian, Florica Demion, George Demetru și Radu Beligan, film adesea redifuzat de feluritele canale tv românești. De altfel, modelul a fost de mai multe ori pus între paranteze. Cândva, prin 1984, la TVR, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca ne
  Citeste tot pe Revista familia -pg.272
• Cronică de teatru: „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija de Nicoleta Munteanu sursa: Iașul universitar
  Reprezentația pusă în scenă de actorii Naționalului ieșean nu poate fi trecută cu vederea de niciun iubitor al teatrului și de niciun cunoscător al dramaturgiei lui Caragiale. Ea este, categoric, un succes. Ca orice adaptare în cheie modernă a unui text devenit clasic prin valoare și montări succesive, dintre care unele remarcabile, probabil a născut controverse. Tind să cred că aceasta este și maniera în care regizorul Alexandru Dabija a intenționat să transpună scenic universul caragialian. Și a fost o carte câștigătoare pentru că spectacolul reușește să recupereze mult din atmosfera tipică dramaturgului, din acel ”ce” specific, fără a rămâne aproape de niciuna dintre montările anterioare, dar situându-se puternic pe o notă polemică față de inerțiile de gândire, față de clișeele imagistice induse de canonul literar. Dacă o montare după un text clasic din dramaturgia universală (mă gândesc acum la situația în care regizorul și
  Citeste tot pe Iașul universitar
• "O noapte furtunoasă" cu amor dezlănţuit de Maria Sarbu sursa: Jurnalul National
  Dacă I.L. Caragiale a strecurat cu dibăcie aluzii la sex şi mizerie în "O noapte furtunoasă", scriind piesa "cu perdea", regizorul Alexandru Dabija a realizat un spectacol fără perdea la Teatrul Naţional din Iaşi. In­si­nuă­ri­le marelui dramaturg sunt aici dez­vă­luite. Să nu credeţi însă că Veta apare în faţa lui Chiriac goală, nu, deşi cei doi fac amor la vedere.
  
  Aşadar, în Cub, o sală-cort ce co­res­punde foarte bine unui teatru cu do­tări la zi, publicul e martor la ceea ce se întâmplă timp de o noapte în ogra­da din Bucureşti a lui Jupân Du­mitrache Titircă Inimă-Rea. Alexandru Dabija a construit, împreună cu scenograful Dragoş Buhagiar, un spectacol amplu, descifrând spaţiile dintre rânduri în care zac de mai bine de 130 de ani gânduri neexprimate prin cuvinte ale lui Nenea Iancu. Apoi, cei doi creatori, maeştri în arta aleasă, nu fac nimic de mântuială. Ei au cercetat, au stors piesa "O noapte furtunoasă" şi au scos
  Citeste tot pe Jurnalul National
• Caragiale scabros de Oltița Cântec sursa: Observator Cultural
  I-am admirat lui Alexandru Dabija spontaneitatea ludică din OO-le de la Piatra Neamţ şi Pyramus&Thisbe 4 You de la Odeon, puritatea simplităţii din Gaiţele lui Kiriţescu, adaptabilitatea la noile genuri din Block Bach, plăcerea de a se copilări din Aventurile lui Habarnam şi Telefonu’, omleta şi televizoru’, fascinaţia vizualităţii din Orfanul Zhao, rafinamentul din Ionesco, cinci piese scurte. Erau poziţionări creatoare diverse, absolut obligatorii pentru un regizor în formă, care surprinde prin fiecare nouă punere în scenă. La Naţionalul din „dulcele tîrg“, a lucrat în urmă cu mai multe stagiuni Adunarea femeilor (1995) şi Gîlcevile din Chioggia (1999), spectacole de linie valorică medie. Acum, în deschiderea stagiunii 2010, la aniversarea a 170 de ani de teatru în limba română la Iaşi, a montat O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr un cu totul alt regizor, a cărui versatilitate a virat într-o
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Nici nouă nu ne e ușor, nene Iancule! de Dan C. Mihăilescu sursa: Dilema Veche
  „Caragiale scabros“: aşa se intitula cronica Oltiţei Cîntec din Observator cultural nr. 290, 28 oct.-3 nov. 2010 la spectacolul cu O noapte furtunoasă realizat la Naţionalul ieşean de Alexandru Dabija. Cînd am citit-o, mai c-am leşinat. Minunatul Dabija de la Piatra Neamţ şi Odeon, caligraful subtil al Orfanului Zhao, omul Gîlcevilor din Chioggia, meşterul ionescian, atletul ludicului ataşant din Pyramus&Thisbe 4 You, regizorul venerat în elita scenică pentru rafinament şi sentiment, subtilitate, echilibru şi atitudine nu o dată casant-benefică, ajunge „realmente de neînţeles“ – cum scrie cronicarul.
  „Voluptate a trivialului“, „parodic nereuşit“, „defecarea, urinarea, masturbarea, copulaţia“ în prim-planul regiei. „Societatea ca o imensă toaletă.“ „Rică o curtează în chiloţi pe Ziţa, Chiriac i-o trage Vetei de se zguduie şandramaua, la propriu, după care, mîndru, urinează de la etaj.“ Spiridon în rol de voyeur
  Citeste tot pe Dilema Veche
• „Fă, te iubesc, să mor io!“ de Ionela Liță sursa: Observator Cultural
  Dacă nu e spusă asumat în glumă, declaraţia sună ciudat, cu un picior într-o lume şi cu celălalt în alta. Care lumi nu sînt însă paralele, ci se întretaie. Unde? Cum? Prin cine? Cum arată omul care zice aşa ceva?
  Azi ar avea blugi cu talie joasă şi cu turul lăsat, lanţ gros la gît, tricou mulat, tatuaj pe biceps, mobil de fiţe la mîna a doua, cu cartelă reîncărcabilă, la care ascultă manele, şi o fată cu cercei mari atîrnată de braţ. Amîndoi mestecă gumă şi fac baloane. Se sărută cu guma în gură. Amîndoi au un fel de slujbă, dar care nu stă în calea modului lor de viaţă. Viaţa lor se petrece în mall. Cînd nu sînt acolo, locuiesc cu părinţii şi aştern covor de coji de seminţe cînd socializează pe scara blocului. La mall împart un hamburger şi o cola. Vin pe jos sau cu transportul în comun. Vor să fie după ultima modă, dar sînt totdeauna cu doi paşi (ani) în urma ei. În schimb, hainele şi accesoriile sînt „de
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Sînt greu bătrînii de pornit, dar (și) de-i pornești... de Alice Georgescu sursa: Dilema Veche
  .....................................................................................................................................................
  Aşteptată cu palpitaţiune, O noapte furtunoasă a început la 20 de minute după... măcel, Călin Chirilă fiind Jupîn Dumitrache, iar Haruna Condurache, Ziţa. Am avut impresia că efortul de dinainte i-a costat – mai ales replicile Ziţei erau aproape ininteligibile. (Las’ că nici colegii odihniţi...) O foarte frumoasă – ce noutate! – şi... naturalistă scenografie (Dragoş Buhagiar) a mutat istoria cu ambiţul, bagabontul şi celelalte în faţa casei lui Titircă Inimă-Rea, unde se petrec o sumă de activităţi dintr-acelea care, după cunoştinţele mele, nu se petrec(eau) nici în mahalaua bucureşteană cea mai sordidă, spectacolul despre asta vorbind: despre mahalaua bucureşteană. Întocmai ca şi piesa, aş zice, şi întocmai ca şi filmul lui Lucian Pintilie pe teme caragialiene (De ce trag clopotele...);
  Citeste tot pe Dilema Veche
• Un Caragiale neconvenţional de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  De la Paul Zarifopol citire, Caragiale îşi privea cu umor binevoitor personajele. „Îi urăsc, mă, îi urăsc“ e excepţia, nu regula. Şi cînd sînt odioşi, poltroni, libidinoşi, escroci – şi atunci par simpatici, lichele amuzante. E probabil că Zarifopol, bun prieten cu Caragiale, îşi formase părerea „la sursă“. E, cum s-ar zice, credibil. Şi chiar aşa a fost citit mai mereu Caragiale, aşa a fost, tradiţional, pus în scenă. Dar nu întotdeauna. A existat şi Marea trăncăneală, eseul lui Mircea Iorgulescu, în care personajele lui Caragiale numai simpatice nu ieşeau – şi nu doar din nevoia de actualizare şi de critică piezişă. A existat şi filmul lui Pintilie, în care caragialienii tradiţionalişti nu îl vedeau nicicum pe Caragiale, atît de puternic era accentul pus pe mahalaua mizerabilă, pe violenţa primitivă, pe reacţia viscerală.
  Au fost şi în teatru destule montări în răspărul tradiţiei, de-ar fi să o amintesc doar pe a
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Iaşii în binale de Doru Mareș sursa: Observator Cultural
  „În 1840, Negruzzi avea 32 de ani, Mihail Kogălniceanu, 23 de ani, şi Vasile Alecsandri, 21 de ani.“ (Citatul este preluat dintr-un pliant aniversar al Teatrului Naţional din Iaşi, la 170 de ani de la înfiinţarea instituţiei.) În primăvara anului amintit, dar şi a vieţii celor trei, au fost cu toţii numiţi directori ai proaspăt născutului teatru cu două companii, una franceză şi una română, cu 25% obligaţie de „moldovenitate“. Sigur, un teatru „naţional“ reprezintă, într-o bună măsură, obsesia identitară (să tot avem vreo şapte obsesii şi jumătate, la ora actuală, ca să parafrazez un brav soldat, tot să ne dorim 70% muzică autohtonă pe la posturile de radio… – nu că acelaşi termen, „identitate naţională“, integrat în titulatura unui minister, ca-n Franţa, ar fi mai breaz –, în definitiv, am pornit umăr la umăr şi obsesie la obsesie şi-o ţinem tot aşa), dar e de notat că, sub domnia lui Mihail Sturdza,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• “O noapte furtunoasă” – grotescul situațiilor dintr-o ... mahala de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Această piesă din patrimoniul dramaturgiei noastre o cunoaște oricine care vine la reprezentarea sa scenică, să se amuze copios, ascultând cum mai poate fi interpretată replica lui Caragiale. De astă dată, la spectacolul regizat de Alexandru Dabija care și-a dorit a fi mai presus de replică, râsul a apărut cu greu, iscat mai ales pentru unii spectatori de situațiile grotesc tratate teatral. Replicile erau distruse prin vizualizarea unei isterii erotice manifestate de toate personajele, de la Chiriac la Spiridon care ajungea să se masturbeze în WC. Toți țipau, strigau cu disperare cuvântul, ignorându-i sensurile.
  Regizorul a vizualizat grotesc situațiile dintr-o posibilă mahala, iar mijloacele la care a apelat și îndrumarea actorilor, au avut drept rezultat ilustrarea unui conflict amoros apropiat mai mult de o șatră fără bulibașă. Decorul realist, inspirat creat de Dragoș Buhagiar, oferea premizele pentru prezentarea aproape filmică a piesei prin
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Grădina zoologică a lui Caragiale de Dana Ionescu sursa: Yorick
  „Într-adevăr, omenirea, aşa cum ne e înfăţişată de acest autor, pare a nu merita să existe. Personajele sale sunt nişte exemplare umane în aşa măsura degradate, încât nu ne lasă nici o speranţă. (…) Niciodată stăpânite de un sentiment de culpabilitate, nici de ideea vreunui sacrificiu, nici de vreo altă idee (, se întreabă ironic Caragiale), aceste personaje cu conştiinţa uimitor de liniştită sunt printre cele mai josnice din literatura universală”. Observaţia îi aparţine lui Eugen Ionescu, care o aşternea pe hârtie acum o jumătate de secol, în “Note şi contranote”. Deloc întâmplător, ea figurează în caietul-program al spectacolului “O noapte furtunoasă”, montat de Alexandru Dabija la Naţionalul ieşean. Aceste câteva rânduri suprind cu o forţă de invidiat fiinţa bipedă care mişună hidos, tragic de comic, în comediile acelui Caragiale care a îndrăgit atât de tare spiritul contrariant al poporului său,
  Citeste tot pe Yorick
• În măruntaiele unui text de Marina Constantinescu sursa: România Literară
  Despre Caragiale, ca şi despre Eminescu, nu se poate scrie, vorbi, analiza oricum. Există cutume şi există sentimentul patriotic. Sentimentul că ei fac parte din fiinţa neamului românesc şi, de aceea, sînt intangibili.
  Osificaţi, într-un fel. Ideea este, pe scurt, că despre ei nu se poate vorbi decît de bine, într-un limbaj cuviincios, laudativ, care nici nu ar necesita, la urma urmelor, o apropiere reală, concretă faţă de un text sau altul, faţă de poezie, de publicistică sau corespondenţă. Fenomenul cuprinde încă ceva. Aiuritor. Senzaţia unei majorităţi semnificative că are opera acestor clasici – monumentali, barzi şi alte etichete – la degetul mic. Că au parcurs-o, exhaustiv, desigur, că se plimbă lejer prin conţinut şi că jonglează cu nuanţele. Perioada comunistă a impus o anumită receptare. Şi numai una. Despre ei, numai de bine. Nu erau consideraţi periculoşi şi pentru că nu erau contemporani, şi pentru că accesul la operă
  Citeste tot pe România Literară
• Un Caragiale dezinhibat de Simona Chiţan sursa: Adevărul literar și artistic
  Spectacolul „O noapte furtunoasă“, montat de Alexandru Dabija la Iaşi, a iscat deja dihonie printre critici, unii fiind oripilaţi, alţii cu totul încântaţi. Veta şi Ziţa sunt două amazoane de mahala, care practică amorul printre schele, iar Chiriac face pipi de la balcon direct în mortarul din ogradă.
  Teatrul ieşean condus de Cristian Hadji-Culea a ieşit din amorţeală cu trei spectacole care au impresionat şi publicul bucureştean în ultima perioadă: „Aici, la porţile beznei", montat de Mihai Măniuţiu şi prezentat recent în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, „Zeul măcelului" (text Yasmina Reza, regie Cristian Hadji-Culea) şi „O noapte furtunoasă", ultimele două producţii fiind reprezentate, săptămâna trecută, la Teatrul Odeon din Bucureşti. Am apreciat turul de forţă al actorilor Călin Chirilă şi Haruna Condurache, care au jucat în două seri la rând în câte două reprezentaţii consecutive, în spectacole şi mai ales în
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Vocea mitocanului naţionale - O noapte furtunoasă de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Caragiale e viu şi umblă. Demonstraţia o face Alexandru Dabija în spectacolul său de la Teatrul Naţional din Iaşi, O noapte furtunoasă, o incursiune pitorească în specificul naţional românesc: mitocănia. Lipsa de civilizaţie ne scoate din anonimat de secole aşa că Dabija se pune serios, dar cu umor, să facă inventarul mârlăniilor naţionale, micile detalii care ne fac bădăranii Europei.
  În spectacolul ieşean, piesa lui Caragiale rămâne cum o ştim. Nimic nu perturbă povestea de amor confuz dintre Ziţa şi Rică Venturiano, cu tot cu răscolirea calmului casnic din famelia lui Jupân Dumitrache. Ceea ce face diferenţa este modul în care personajele îşi fac autoportretul. Un gest, o interjecţie, o privire compun portretul mitocanului român, cel care plescăie, molfăie, râgîie, clefăie, trage pârţuri, se bate peste burtă, urinează unde-i vine şi în văzul tuturor, face sex aşijderea, e misogin, grosolan, indolent, golan, uneori tâmpit peste
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Jocul de-a Caragiale de Cristiana Gavrila sursa: Yorick
  Spectacolul “O noapte furtunoasă”, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, pare un joc făcut să arate cât de amuzant poate fi Caragiale şi cât de ludic trebuie să te apropii de el. Unii ar putea să-i reproşeze că are o miză prea mică şi că regizorul se opreşte la nivelul “comediei cu orice preţ”. Dar se simte că aceasta a fost intenţia şi se vede că publicul apreciază în mod sigur rezultatul.
  O montare fără perdea, un Caragiale ale cărui sugestii despre sex şi mitocănia cotidiană se aud şi se văd ca în zilele noastre, pe străzile sau televizoarele noastre. Şi din acest punct de vedere, unii îi pot reproşa că a dus spectacolul într-o zonă destul de “decoltată”. Chiar riscantă dacă ne gândim cât de puţin lipseşte să pice în vulgaritate, dar graniţa unde regizorul şi actorii ieşeni ştiu să se oprească şi să controleze jocul alunecos al comediei păstrând limitele prin care nu
  Citeste tot pe Yorick