editeaza

• 1
• 2
• 3

• Cum mai e Scrisoarea? de Mircea Morariu sursa: Revista Familia - pg.251
  Nu știu cum se face, dar nu prea am noroc atunci când e vorba despre spectacolele Caragiale semnate de regizorul Alexandru Dabija. Nu am norocul de a le vedea la premieră, nu am norocul de a le vedea nici la o lună, nici la două de la momentul primei ridicări de cortină. Nu am norocul de a scrie despre ele la cald, ci după ce s-au pronunțat și s-au contrat pe seama lor diverși colegi. Așa mi s-a întâmplat cu Noaptea furtunoasă de la Iași, așa mi se întâmplă acum cu Scrisoarea pierdută de la Teatrul de Comedie din București.
  Dar dacă Noaptea... chiar a stârnit furtuni, Scrisoarea...nu a fost nici ea generatoare de unanimități, unii confrați și-au declarat dezamăgirea (nu prea știu bine de ce), însă nu se poate spune că spectacolul ar fi provocat dispute. Nici nu prea avea de ce. Căci, deși e credincioasă toposului mahalalei în care era plasată și Noaptea furtunoasă - fiindcă numai așa se explică altminteri inexplicabilul decor al
  Citeste tot pe Revista Familia - pg.251
• Eu votez cu Dabija! de Oltița Cîntec sursa: Suplimentul de cultură
  Asteptarea lui Dan C. Mihailescu ca unul dintre regizorii nostri de teatru sa realizeze o Integrala de montari Caragiale nu mi se pare realista.
  In teatru lucrurile nu stau ca in exegeza literara unde un interpret al operei caragialesti da masura propriilor puteri teoretice realizind o analiza a intregii creatii a scriitorului. In teatru fiecare creator incearca sa gaseasca o cheie proprie de lectura scenica a unui text ori a altuia, iar repetarea aceleiasi grile in mizanscene realizate pe diverse piese ar fi considerata redundanta, daca nu chiar o lipsa de inspiratie. Cum ar putea, de pilda, cineva sa monteze in acelasi stil Napasta si O scrisoare pierduta? Oricum, cel mai aproape de idealul criticului este proiectul lui Alexandru Dabija, care a montat pina acum trei spectacole pe tema. Dar si doua Creanga, intercalat. Recent, am vazut O scrisoare pierduta montata exemplar pe scena de la Teatrul de Comedie Bucuresti, cu o distributie majoritar din trupa gazda, plus Marcel Iures de
  Citeste tot pe Suplimentul de cultură
• România într-un delir, ghici ciupercă ce-i? de Oana Sârbu sursa: Dilema veche
  O scrisoare pierdută în regia lui Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie este un spectacol ciudat. În primă fază, nu ştii ce te-a lovit, însă pe măsură ce spectacolul curge, realizezi că textul pare nou. Şi totuşi, pe Caragiale l-a citit toată lumea (probabil), dar cu siguranţă nu varianta Scrisorii... aşa cum sună ea la Dabija. Ciudăţenia vine din faptul că textul nu a fost modificat esenţial în litera lui, ci în rostire. Zeflemeaua, uimirea tîmpă, miticismele sînt abandonate, replicile se „răcesc” de comicării, devin abrazive, chiar dure. Dabija a făcut dintr-o comedie băşcălioasă o dramă tăioasă cu accente triviale, în care caractere puternice se încleştează feroce într-o ciupercărie underground, un mediu umed, lipicios, un spaţiu primar departe de mainstream-ul politic al unui orăşel de provincie.
  Dabija scrie că „spectacolul nu are nici o legătură cu politica, deşi piesa se duce singură în politică”.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Șobolanii din subsolul unei ciupercării și "Bufonul" turmentat de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Caragiale s-a dovedit a fi mereu contemporanul nostru, în orice timp istoric. De mai bine de un secol scrierile sale rămân actuale, iar în “O scrisoare pierdută”, ne avertizează că trăim într-o societate care ne marchează mereu printr-o politichie de tot hazul amar, ce turmentează cetățeanul. Inexplicabil regizorul Alexandru Dabija a ambiționat, cum și mărturisește, ca spectacolul său cu “O scrisoare pierdută” să nu aibă legătura cu scopul satirei politice propus de Caragiale, dar piesa asta țintește . Regizorul a încercat să “filosofeze” despre niște lichele minore din subsolul societății care pot atrage și pe cetățeanul tâmp, dar ambiția sa nu își găsește suport în scriere. Ar fi fost penibilă nota forțării trimiterii spre chipurile politichiei actuale, arhicunoscute, dar și ignorarea bazei de acțiune a personajelor aduce scăderi satirei reprezentării piesei lui Caragiale. Alexandru Dabija și-a dorit un “altfel de
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• O scrisoare ciudată de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Uitaţi tot ce ştiţi despre piesa lui Caragiale, uitaţi variantele scenice pe care le-aţi văzut deja. Doar aşa s-ar putea să descoperiţi lucruri interesante în „Scrisoarea pierdută" montată de Alexandru Dabija la Comedie.
  Nu aş fi spus asta dacă la finalul reprezentaţiei şi câteva zile după nu aş fi auzit oameni spunând „Caragiale nu e aşa", „Tipătescu e altfel...". Comparaţiile sunt inevitabile. Dar, mai ales în cazul acesta, nu ajută cu nimic să-l compari pe Vizante cu Rebengiuc.
  E altceva. Şi dacă vă duceţi la teatru fără dorinţa de a vedea ceea ce deja aţi văzut, fără să ştiţi dinainte cum trebuie rostită replica cutare, s-ar putea să descoperiţi o piesă nouă, o piesă pe care, deşi o ştiţi pe dinafară, o să vi se pară că nu aţi citit-o/văzut-o niciodată.
  Aici piesa lui Caragiale capătă valenţe absurde, iar în anumite momente putem zice că avem mai degrabă de a face cu o dramă decât cu o comedie.
  Citeste tot pe România Liberă
• Iureş şi ceilalţi de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Presupun că regizorul care vrea să realizeze un spectacol după "O scrisoare pierdută" se află în faţa a două realităţi: actualitatea textului şi sentimentul că tot ce a fost mai creativ, mai inspirat, mai în spiritul lui Caragiale, s-a spus deja, s-a făcut. Iar cum publicul nu mai „fumează” orice pentru că le-a prizat pe toate, trebuie să propui altceva. Prin urmare, tendinţa generală este următoarea: Dacă tot am stabilit că opera lui Caragiale pare scrisă ieri, ce-ar fi să-i plusăm actualitatea? Un demers în cel mai fericit caz caraghios deoarece se încearcă actualizarea actualităţii dramatice. Or, slavă Domnului, în "Scrisoarea pierdută" găsim destule fragmente desprinse parcă din cotidian: problema revizuirii Constituţiei, nivelul scăzut al economiei româneşti, salariile mici calculate conform bugetului, relaţia de subordonare faţă de Europa, etc.
  În varianta de la Teatrul de Comedie relaţia de amor adulterin dintre prefectul
  Citeste tot pe Port.ro
• „O scrisoare“ inegală de Simona Chiţan sursa: Adevărul literar și artistic
  Premiera lui Alexandru Dabija de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, „O scrisoare pierdută“, are momente excepţionale, alternând însă cu altele trenante. Marius Florea Vizante în Tipătescu este doar tehnic, Mihaela Teleaocă, în Zoe, este exagerat de „bărbată“, iar George Mihăiţă nu găseşte cheia unui Dandanache care nu mai sâsâie.
  Spectacolul „O scrisoare pierdută" s-a jucat în premieră la sfârşitul săptămânii trecute, în închiderea Festivalului Comediei Româneşti (festCO), cu o distribuţie care se anunţa cu totul de excepţie. După ce a montat recent „O noapte furtunoasă" la Teatrul la Cub de la Iaşi, Alexandru Dabija i-a selectat acum în noul Caragiale de la Teatrul de Comedie, pe Marcel Iureş, în Caţavencu, pe Marius Florea Vizante, în Tipătescu, pe Mihaela Teleoacă, în Zoe sau pe George Mihăiţă, în Dandanache.
  Din păcate, nu toţi actorii reuşesc să fie la nivelul la care ne-am fi aşteptat în decorul destul de
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Iureş îl joacă pe Caţavencu, la Comedie de Simona Chiţan sursa: Adevărul
  Vineri seară se va juca spectacolul „O scrisoare pierdută“, în închiderea Festivalului Comediei Româneşti (festCO) din Capitală. O distribuţie de zile mari, în spectacolul montat de Alexandru Dabija: Marcel Iureş îl joacă pe Nae Caţavencu, iar George Mihăiţă, pe Agamemnon Dandanache.
  Regizorul Alexandru Dabija a avut de înfruntat memoria unor mari spectacole omonime, puse în scenă după Caragiale, de Sică Alexandrescu (1948), de Liviu Ciulei (1972), de Radu Beligan (1979), sau, după Revoluţie, de Alexandru Tocilescu (1999). „Când vii în 2011 la «O scrisoare pierdută», memoria sufletească, vizuală şi auditivă intră automat în dulce forfotire şi se-mbată numaidecât de amintirea unor Giugaru sau Petrică Gheorghiu în Trahanache, Rebengiuc, Caragiu, Costel Constantin sau Costache Bărbulescu în Tipătescu, Carmen Stănescu sau Mariana Mihuţ în Zoe, Niki Atanasiu sau Octavian Cotescu în Caţavencu, Ciulei sau Beligan în Dandanache,
  Citeste tot pe Adevărul
• Caragiale între „a fi” şi „a nu fi” de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Pentru că 2012 va fi „anul Caragiale” a existat o preocupare mai susţinută pentru textele lui în ultima perioadă. În acest context se încadrează şi noul spectacol al Teatrului de Comedie din Bucureşti, „O scrisoare pierdută”, în regia lui Alexandru Dabija, producţie care vine după „O noapte furtunoasă” pus în scenă la Iaşi, o propunere pe de o parte controversată, pe de altă parte premiată…
  Noua montare, care a avut premiera în seara Galei Festivalului Comediei Româneşti, are toate datele să stârnească reacţii similare. Cu o distribuţie plină de vedete, cu care, în principiu, e greu să dai greş, de la Marcel Iureş la George Mihăiţă, la Valentin Teodosiu, Dorina Chiriac sau Marius Florea Vizante, „Scrisoarea pierdută” a lui Alexandru Dabija pare să nu-şi propună aproape deloc să exploateze situaţiile comice sau ceea ce se învaţă în şcoală drept „umorul la Caragiale”. Încă de la prima imagine, felul în care este
  Citeste tot pe Yorick
• Adrisantul necunoscut de Adrian Lustig sursa: Jurnalul Național
  La Teatrul de Comedie se joacă „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru
  Când am primit invitaţia să văd spectacolul „O scrisoare pierdută” la Teatrul de Comedie, am avut o strângere de inimă: o mai fi rămas ceva din textul lui Caragiale sau e iar vreo „adaptare” actualizată care profită de săracul Caragiale că n-are cum să protesteze? Nu cumva va fi vorba de un SMS rătăcit sau de o interceptare a serviciilor trimisă din greşeală la „Răcnetul Carpaţilor”?
  Şi actorii? Zoe va fi interpretată de o actriţă sau de un actor? Cetăţeanul turmentat va fi abţiguit cu vin sau cu ecstasy? Pentru că în ziua de azi te poţi aştepta la orice experiment: ce-aţi zice de o Scrisoare jucată de câini vorbitori? N-ar mira pe nimeni. Ar lua şi premii. Parcă văd cronicile: O comedie muşcătoare!
  Staţi liniştiţi la locurile voastre: la Comedie se joacă Scrisoarea originală. Piesa scrisă acum 127 de ani despre vremurile
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Lupte electorale la Teatrul de Comedie de Alina Boboc sursa: Cronica Română
  Teatrul de Comedie s-a pregatit din vreme pentru Anul Caragiale 2012, cu un spectacol nou, „O scrisoare pierduta”, regizat de Alexandru Dabija, care propune o viziune cu totul originala, indrazneata si poate chiar socanta, pentru ca demitizeaza zona vitala a protipendadei de provincie, mutand-o din locuintele somptuoase ale montarilor anterioare intr-un targusor prafuit, destul de rural (decor Puiu Antemir), populat de personaje imbracate in costume cu tiv desprins (Anca Raduta).
  La nivel de personaje, Tipatescu este departe de imaginea cliseizata de june prim (Marius Florea Vizante), Dandanache e foarte sigur pe sine si extrem de pragmatic (George Mihaita), Zoe este o femeie destul de neslefuita si indaratnica (Mihaela Teleoaca), Trahanache, om cu greutate, paseste prin politica la fel de aerian cum merge dansand (Valentin Teodosiu), Farfuridi (Florin Dobrovici) si Branzovenescu (Eugen Racoti) au mai mult vocatie de cate decat de oameni politici, Catavencu devine foarte
  Citeste tot pe Cronica Română
• "O scrisoare pierdută", în subsolul cu ciuperci de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  Un subsol mizer, un Tipătescu trezindu-se greu, pe o bancă acoperită cu un preş, la intervenţia unui Ghiţă Pristanda fără uniformă, curăţând de noroi nişte ghete peste rafturile cu ciuperci.
  Aşa începe spectacolul cu "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, montat recent de regizorul Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie. Un interior aproape underground în care mitocanii lui Nenea Iancu vor evolua îmbrăcaţi în haine ponosite, cu tivurile desfăcute (costumele au fost create de Anca Răduţă), erodate de întâmplările "vieţii" politice.
  Alexandru Dabija reuşeşte în propunerea sa regizorală să actualizeze textul lui Caragiale fără să modifice esenţa relaţiilor dintre personaje şi fără o aducere la zi ostentativă sau de suprafaţă.
  Ceea ce se modifică este tipul de derizoriu. De la interiorul cu o chiuvetă în perete, lângă care prosopul din primele scene este înlocuit cu o subţire panglică tricoloră în timpul campaniei electorale,
  Citeste tot pe Cotidianul