O scrisoare pierdută cu foarte multe zorzoane (ultimul act este înzorzonat anume de pictorul Alexandru Radu cu ghirlande chicioase) care de care mai hazlii ne oferă Teatrul din Petroşani sub direcţia de scenă a lui Cristian Ioan. Expert în Caragiale, regizorul din Târgu Mureş nu îl aruncă pe Caragiale în abisul metafizic al lui Silviu Purcărete (în spectacolul său de la Teatrul Mic, 1989), ci îl scoate din abisul electoral al anilor 1880 pentru a-l arunca în abisul politic al anilor 2000. Şefii de partide (conservatorii lui Farfuridi şi liberalii lui Caţavencu, în concep?ia regizorală) intră la întrunirea electorală însoţiţi de o suită gălăgioasă, în stilul marilor gale de box, cu muzică, majorete şi tarafuri folclorice. E drept, majoretele trebuiau să fie la liberalii ultraprogresişti ai lui Caţavencu şi folclorul la conservatori, dar e uşor „să încurci borcanele“ în abundenţa de găselniţe, trucuri, coincidenţe, refrene comice cu
Citeste tot pe
Luceafărul de dimineață
