Mult asteptata, mult trimbitata premiera a Scrisorii pierdute de la Teatrul National din Bucuresti, ultima dintre montarile unui An Caragiale care se pare ca va dura un cincinal, a avut in sfirsit loc.
Ce am vazut? Sa incepem cu teoria:
Actorii sint tineri fiindca au virsta personajelor din piesa si pe cea a primei distributii.
In trecerea mea prin Facultatea de Litere, am intilnit, printre alte fapte de istorie a limbii romane literare, o foarte interesanta si usor de demonstrat teorie, conform careia Scrisoarea pierduta (dar nu numai ea) e structurata pe mai multe paliere sociale, de virsta si educatie, identificabile la nivel de vocabular, prin preferinte de inventar lexical, abateri de la norma localizabile spatio-temporal (binecuvintatul hipercorect nifilistule) si, mai ales, prin utilizarea acelorasi cuvinte in stadii succesive de asimilare. Spre pilda, onorabilul Trahanache spune cestiune, amicul Tipatescu – chestiune, iar liber-schimbistul Catavencu – chestie. Astfel,
Citeste tot pe
Observator Cultural