editeaza

• 1
• 2

• O scrisoare către lumea de azi de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Fişa postului îi impune criticului să nu aibă faţă de un spectacol pe care urmează să-l vadă şi despre care doreşte apoi să se pronunţe nici un fel de prejudecăţi. Realizările autentice, cele care stârnesc interesul fiindcă în ele se concentrează talent şi gândire artistică necontrafăcute, se cuvin întâmpinate cu o nedisimulată stare de bucurie, indiferent de forma lor de prezentare. Abia pe urmă, în faţa colii de hârtie, criticul are datoria să producă argumente, să-şi explice sieşi şi celor ce îl citesc raţiunile ce au determinat respectiva stare de bucurie. Desigur, cronica nu se confundă cu analiza de spectacol, dar ea nu exclude nicidecum o judecată estetică mai cuprinzătoare şi mai profundă. Într-o carte intitulată Caragiale? (Editura Dacia, Cluj, 2002), Maria Vodă- Căpuşan dă exemplul lui Camil Petrescu care, atunci când scria cronică dramatică (ori chiar sportivă), nu se mărginea la ceea ce acoperă îndeobşte această
  Citeste tot pe Revista Familia
• Blondele Tipatescu si Catavencu de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Intr-o tara in care se comenteaza ca insusi presedintele se lasa manipulat de o blonda, de ce nu ar fi distribuite femei in rolurile barbatilor politici din Scrisoarea pierduta a lui Caragiale?
  Intr-o lume in care sexele sunt intersanjabile in aproape toate situatiile imaginabile, binecunoscuta piesa a lui Caragiale ramane la fel de actuala prin aceasta schimbare, ba mai mult, spectacolul se imbogateste cu neasteptate surse de umor. Montarea lui Tompa Gàbor de la Teatrul Maghiar din Cluj nu coboara, din fericire, la nivelul anecdotei, alegerea lui de a alcatui o distributie feminina a tintit catre performanta eliberarii de orice determinare legata de sex a personajelor caragialiene, ceea ce unele dintre interprete chiar reusesc. Nici faptul ca Zoe e "barbata", asa cum o sfatuieste o replica, dar la propriu, nu strica echilibrul montarii. Blondele Tipatescu (Skovrán Tunde, la debut) si Catavencu (Kézdi Imola) nu renunta la atributele feminitatii, ci le folosesc abil pentru a
  Citeste tot pe Gândul
• Cand femeile fac politica lui Caragiale de Iulia Popovici sursa: Ziua
  Tompa Gabor a gasit o solutie - o gaselnita, mai bine zis - ca sa puna in scena o "Scrisoare pierduta"cum inca nu s-a facut in lunga istorie spectacologica a piesei lui Caragiale: "Scrisoarea..." directorului de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj e jucata, cu exceptia lui Zoe, integral de femei in costume barbatesti. Iar Zoe, cum era de banuit, e jucata de un actor (un actor de referinta al scenei clujene, Bacs Miklos), si el in deghizament masculin.
  In viziunea lui Tompa, spatiul de joc pentru ceea ce se dovedeste mai degraba o farsa-cabaret politic decat comedia clasica din montarile de referinta e o toaleta excesiv spatioasa, dotata cu pisoare la vedere (cu utilitate practica "incercata" de eroii caragialieni). In care se perinda Pristanda cu spionajele lui amatoresti (momentul de "demascare" a "bampirului" se joaca, pe muteste, pe fondul povestirii politistului), gracilul Tipatescu si elegantul Catavencu (interpretat, ca de obicei excelent, de Kezdi Imola), micul curajos
  Citeste tot pe Ziua
• Strict autentic de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Caragiale a fost - nu o contesta nimeni, cel putin nu in mod deschis - un dramaturg foarte bun ("mare", conform cliseului), care insa nu a scris decat trei comedii si jumatate (Conu' Leonida... fiind o piesa de scurt-metraj) si o drama greu de reprezentat. Din acest motiv si din cauza faptului ca aproape orice director de scena cu pretentii sau orice actor cu veleitati regizorale "simte" ca trebuie sa monteze, la un moment dat, un spectacol Caragiale, ni s-au servit, sub palaria dramaturgului, cele mai ciudate "lecturi".
  Unele, curat prostii; altele, insa...
  ...chiar daca au avut, pe loc, aerul unor extravagante inutile, daca nu cumva al unor trasnai in toata regula, s-au dovedit, in timp, capabile nu doar sa reziste in amintirea privitorului (proba de foc, pentru orice act scenic), ci si sa deschida, macar partial, macar in intentie, perspective noi asupra autorului si a operei sale. Desigur, in acest punct opiniile comentatorilor pot lua directii divergente, caci nu toata lumea
  Citeste tot pe Ziarul de duminică