Scrisoarea pierdută a lui Caragiale nu ar fi existat, dacă campania electorală din 1879, sursa de inspiraţie a comediei, ar fi fost dominată de politicieni pe pofta cetăţenilor. Dacă în campania electorală din România lui 2014, politicienii de toate culorile i-ar chema pe cetăţeni la urne cu celebra replică a lui Tipătescu către Cetăţeanul turmentat, VOTEAZĂ CU CINE POFTEŞTI!, ai noştri cetăţeni - de toate etniile, mai mult, mai puţin sau deloc turmentaţi -, în imensa lor majoritate, ar striga acelaşi răspuns: Noi nu poftim pe nimeni, dacă e vorba de poftă. Carevasăzică, campaniile electorale din România secolului XXI continuă să fie dominate de politicieni din ce în ce mai nepoftiţi, aşa se face că, după 130 de ani de la prima reprezentaţie, Scrisoarea pierdută rămîne pentru noi de o extremă actualitate iar regizorii nu rezistă ispitei de a o redeschide cu speranţa descoperirii unei variante dacă se poate şocante, sau măcar
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
