editeaza

• 1
• 2
• 3

• O băşcălie groasă de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Cine ţine cu tot dinadinsul să-şi cheltuiască fără rost timpul şi banii, nu are decât să se ducă la Teatrul Mic, cel condus de actorul şi, mai nou, „analistul politic” gen OTV-Florin Călinescu. Acolo, un regizor de primă mână, căruia i-am admirat adeseori nu doar spectacolele ci şi umorul din viaţa de zi cu zi, rafinamentul, bunul gust, talentul, a montat o aşa-zisă piesă cu caracter „politic”, piesă ce se cheamă O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, scrisă de Th. Denis Dinulescu. Înainte de a parazita repertoriul Teatrului de pe strada Constantin Mille, respectiva încropeală ce ar vrea să ilustreze ideea că nu doar clasa muncitoare, ci întregul popor se desparte de trecut râzând, oricât de traumatizant ar fi fost acel trecut, a mai fost montată fără nici un fel de succes de Teatrul din Arad. De altminteri, îmi este imposibil să aproximez ce succes real şi ce bucurii estetice autentice ar putea procura un text al căror strămoşi îndepărtaţi sunt partiturile destinate brigăzilor artistice de agitaţie, iar cel ceva mai apropiat Chestiunea zilei din perioada de dinaintea momentului în care sleită de orice inspiraţie şi-a dat obştescul sfârşit. De fapt, O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu ilustrează perfect ceea ce Andrei Pleşu numea „ euforia dezastrelor” ce- i cuprinde pe nepusă masă pe români. Recapitulând ascensiunea şi domnia lui Nicolae Ceauşescu, bătaia de joc fără seamăn la care acesta, soţia şi un întreg sistem i-au supus pe români, atât dramaturgul cât şi regizorul comit un veritabil fals istoric. Dacă nu aş fi trăit respectiva perioadă ( pe care au trăit-o chiar şi unii actori din distribuţie ce au rostit mai de voie, mai de nevoie versuri omagiale), urmărind băşcălia groasă şi minoră de la Teatrul Mic aproape că aş fi crezut că perioada socialismului dinastic a fost una veselă, cu o originalitate niţeluş excentrică, dar nimic mai mult, în care doi analfabeţi s-au jucat de-a puterea. Din păcate răul pe care comunismul şi ceauşismul le-au produs acestui popor au fost atât de profunde şi se dovedesc atât de durabile încât mi se pare cel puţin indecent să le înfăţişezi în felul în care o face montarea de la Teatrul Mic, în care evoluează vreo doi- trei actori chiar foarte buni- (Coca Bloos, Mihai Dinvale şi chiar Florin Călinescu), tineri altminteri promiţători şi o mare de figuranţi a căror coordonare nu mă îndoiesc că a solicitat indiscutabilul talent al lui Tocilescu Păcat că de această dată el s-a risipit într-o încropeală care desfundă mahalalele dar nu produce nici un moment de teatru autentic.
• Fragmentariu de Mircea Morariu sursa: Revsta Familia
  Poate că cititorii îşi amintesc că în ultimul număr din 2005 al Familiei, am publicat o scurtă şi deloc amabilă cronică despre spectacolul cu piesa O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu , regizat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Mic din Bucureşti. În ediţia de sfârşit de an a excelentului săptămânal care e Dilema veche, marele regizor e invitat pe Divanul revistei şi, fireşte, îşi exprimă intenţiile pe care le-a avut montând spectacolul, dar totodată condamnă cu surprinzătoare intoleranţă un anume fel de receptare deloc concordantă cu proiecţiile domniei-sale. Pe scurt, zice Tocilescu, epoca lui Nicolae Ceauşescu e „o temă de râs”, deci „ ea trebuie aruncată într-o zonă comică”, puştii ce au avut şansa de a nu trăi pe vremea aceea „râd de se strâmbă pentru că e un soi de personaj de desen animat”, iar cei ce nu agreează spectacolul sunt persoane „cu costum şi pălărie” ce pleacă la pauză revoltate ori,
  Citeste tot pe Revsta Familia
• gaura din steag de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Acum cîţiva ani, buni, încercam să propun televiziunii un program zilnic, un fel de terapie prin imagini. Să revedem cîte ceva din ce am trăit pînă în '89 şi am uitat înspăimîntător de repede. Se întîmpla asta într-un moment de disperare, în care mi se părea că Ceauşescu nu a dispărut. Nicidecum. Ci doar că s-a risipit şi realcătuit, că este clonat aproape în fiecare şi, oricum, în cei care ne conduc. Se întîmpla asta într-un moment în care mai speram în schimbări esenţiale. M-am gîndit, aşadar, că trebuie să ne cunoaştem trecutul în sensul profund. Dureros. Netrucat şi netrunchiat. Că ar fi igienic pentru toţi. Ca să putem privi în prezent, ca să putem să visăm viitorul, ar cam trebui să înţelegem ce s-a întîmplat cu noi. Am priceput că s-a ratat momentul 1989, că punctul 8 de la Timişoara a fost doar obsesia unor frumoşi nebuni, care au crezut că lumea se poate transforma, că există o parte şi bună, şi frumoasă,
  Citeste tot pe România literară
• Numai Tocilescu de Sebastian-Vlad Popa sursa: Observator Cultural
  Numai Tocilescu putea sa aiba hazul si libertatea de a celebra o idee proasta cu atita frenezie: un text parodic despre Ceausescu, O zi din viata... deja pomenitului, la Teatrul Mic. De ce e proasta ideea?
  Cred ca numind lucrurile le dai suflu. Cred ca a evoca o oroare intr-un fel reinfiinteaza oroarea. Fie si cu certe intentii de reprobare a ei, chiar si asa, oroarea capata imagine, capata un corp nou si, cu atit mai mult printr-un gest public, ea capata un nou sens, redevenind o realitate si o tema de reflectie. Or, aducerea aminte, reflectia publica perpetueaza spiritul ororii, asa cum drept-credinciosul reactualizeaza permanent faptele mitului exemplar. (Aristotelic, lucrurile stau exact invers, dar subsemnatarul, ca sa se compromita chiar de tot, prefera dialectica „raspublicana“ a lui Platon.)
  
  Cum oroarea comunista n-are nici o sansa de a fi sublimata prin arta, aceasta „recorporare“ publica a ororii produce urmatoarele doua efecte:
  1. ne solidarizeaza pe o tema
  Citeste tot pe Observator Cultural
• O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu. La Teatrul Mic de Florica Ichim sursa: Romania Libera
  "Cînd îi aud pe românii noştri ce spun, nostalgici, pe la cozi, prin trenuri şi autobuze ş.a.m.d., îmi vine să-i fac să retrăiască iarna lui 1983-1984, ca să-şi aducă aminte", îmi spunea un tînăr îndurerat, care-şi trăise copilăria şi adolescenţa sub Ceauşescu.
  
  Într-adevăr, iarna aceea era parcă un Joseni al existenţei noastre materiale, fizice. Frigul, foamea şi frica îşi uniseră forţele spre umilirea şi distrugerea noastră. Cum am răbdat? Văicărindu-ne, vorbind în şoaptă, rîzînd. Da, s-a rîs în anii aceia. Am rîs la bancuri, am rîs la toate şopîrliţele pe care oamenii de teatru le strecurau pe scenă, am rîs cînd un actor talentat ca Şerban Celea îl imita genial pe monstru, am rîs. Cu frică, cu inima cît un purice. Eram copleşiţi de mizerie şi griji, dar şi de grotescul, ubuescul grotesc în care trăiam. Ei bine, grotescul acesta ni l-a adus acum pe scenă Alexandru Tocilescu susţinînd textul lui Denis Dinulescu.
  Citeste tot pe Romania Libera
• Tu esti Mircea? Da, Tovarase Secretar General!! de Cristina Petrescu sursa: Metropotam
  "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu" dureaza 45 de ani. Piesa de la Teatrul Mic condenseaza in 2 ore si jumatate toata perioada de "domnie" a dictatorului, intr-un ritm vioi, tovarasesc si muncitoresc, plin de cantece patriotice, manifestatii, urale, scandari, vizite de lucru, sub apriga supraveghere a baietilor cu ochi albastri de la securitate. Nu a teatrului, ci a sistemului.
  
  Piesa, scrisa de Th. Denis Dinulescu si pusa in scena sub regia lui Alexandru Tocilescu, se joaca cu casa inchisa la Teatrul Mic si are parte de o distributie foarte reusita si foarte larga. Rolurile principale apartin lui Florin Calinescu (Nicolae) si Cocai Bloos (Elena), sustinuti alert de "baiatul" Mihai Dinvale, care trece, in functie de epoca, prin numele Pacepa, Stanculescu, Iliescu, s.a.
  
  In jurul lor roieste in permanenta o armata de peste 50 de personaje (secundare si figuranti), in halate gri, cu basti si basmalute, fluturand stindarde si lozinci, care, in functie de varsta privitorului.
  Citeste tot pe Metropotam