editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7
• 8

• In coconul de vis, somn si lene de Cristina Rusiecki sursa: Revista Cultura
  Saptamana trecuta, dupa sase luni, la Teatrul „Bulandra“ s-a reluat „Oblomov“ de Goncearov, in regia lui Alexandru Tocilescu. Premiera a avut loc acum trei ani. Si totusi sala a fost arhiplina, iar biletele vadute cu multe zile inainte de reprezentatie. Care sa fie motivul pentru care publicul alege sa petreaca patru ore batute pe muchie, cand cele mai multe spectacole de azi nu reusesc sa „tina“ spectatorii nici macar o ora si jumatate? in primul rand, fireste, impecabila taiere a „textului“. Din romanul lui Goncearov, Mihaela Tonitza Iordache extrage, metodic, esentialul, pastrand si nuantele, si detaliile revelatoare. Dar atata nu ar fi fost de ajuns. Spectacolul inmoaie obiceiul publicului de a percepe realitatea scenica zbuciumat, haotic si secvential, cum, de cele mai multe ori, i se livreaza azi. Preferinta spectatorilor se explica prin seductia unui alt fel de timp. Un timp dilatat, inca nefragmentat, un timp plin, cu sens, cu devenire, diferit de timpul
  Citeste tot pe Revista Cultura
• In (contra) timp de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Incidenta prezentului marcheaza fundamental actul teatral. Timpul in teatru este intotdeauna mediat de ceea ce este viu si relevant intr-un anumit moment pentru o anumita comunitate. Spectacolul instituie un liant intre timpul receptorului, conectat la durate in continua miscare, si cel activat de text. Ceea ce face ca o montare dupa un text clasic sa fie moarta e tocmai lectura sclerotica a timpului sau interior, cu alte cuvinte fixarea lui. Felul in care timpul scenic il confirma sau, dimpotriva, il submineaza pe cel al spectatorului caruia i se adreseaza tine in primul rind de forta lui de adecvare la perceptia contemporana.
  In Hamletul lui Vlad Mugur, imaginea timpului dezmembrat, iesit din matca (out of joint) este una spatializata. E un timp vizibil in scindurile pe care Hamlet isi mentine echilibristic nebunia lucid simulata si in molozul care ingroapa intreaga scena, e un timp-spectru. Ca si cum, in orice moment, totul sta sa cada sau sa prinda forma, sa fie inghitit de
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Dulce-amar ca Zahar de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Motto:
  - De ce să se fi năruit totul? Cine te-a blestemat pe tine, Ilia? Ce ai făcut? Eşti bun, deştept, duios, nobil... şi, totuşi, mergi spre pieirea ta! Care e cauza? Nu există oare numele acestui rău?...
  - Ba există, răspunde el încet de tot. OBLOMOVISMUL! Şopti el.
  (Ivan Alexandrovici Goncearov - OBLOMOV)
  În mijlocul acestui iunie canicular, sufocant şi deprimant, am văzut spectacolul OBLOMOV. La Bulandra. Ştiam că este ultima reprezentaţe din această stagiune, ştiam că este foarte cald la sala TOMA CARAGIU, dar, în acelaşi timp, aşteptam acest spectacol şi n-am vrut să mai amîn. Din multe motive. Pentru Alexandru Tocilescu, în primul rînd. Mă interesa cum va face trecerea de la o poveste japoneză, la una rusească, de la subtilităţle perspectivei asupra vieţi, iubirii şi morţi, subtilităţ ale codului japonez explorat în Amanţi însîngeraţ la Teatrul Naţonal, la nuanţele ruseşti ale căderilor, depresiilor, patimilor şi
  Citeste tot pe România literară
• Traiul dulce şi uşor - Oblomov de Cristina Rusiecki sursa: Time Out Bucureşti
  După şase luni, la Teatrul Bulandra, s-a reluat Oblomov de Goncearov, în regia lui Alexandru Tocilescu. Surpriză: la trei ani de la premieră, sala e arhiplină. Dacă vă plac montările serioase şi n-aţi văzut încă spectacolul, daţi năvală. Dacă l-aţi văzut, e oricând, unul dintre spectacolele care merită revăzute.
  Oblomov merită văzut, revăzut şi răs-văzut. Cu toate că spectacolul durează patru ore, publicul nu se plictiseşte, nu se foieşte pe scaune şi nu mestecă ciungă. De ce? În primul rând pentru că e un spectacol foarte bine făcut. Lucrat în filigran. În al doilea rând, cheia e pur realistă, deci uşor de acceptat şi digerat: situaţii tipice, personaje din categorii sociale lesne de recunoscut, iubiri şi spaime etc. În al treilea rând, pentru că realismul psihologic fiind inclus, partituri excepţionale, decupate din roman în dramatizarea impecabilă a Mihaelei Tonitza Iordache, dau naştere unor creaţii excepţionale: Mihai
  Citeste tot pe Time Out Bucureşti
• Oblomov pe malurile Dourului de Luminiţa Voina-Răuţ sursa: România Literară
  Zbor cu peripeţii cu Air France, emoţii pentru actorul principal din Oblomov, care nu prea agreează avioanele, cu turbulenţe, goluri de aer şi instrucţiuni neprevăzute. Marţi, 23 noiembrie, la două ore diferenţă faţă de România, aterizăm la Porto, al doilea oraş ca importanţă al Portugaliei, oraş cu un anumit cult pentru muncă. Există o zicală unanim acceptată de portughezi: În timp ce Coimbra cântă, Braga se roagă, Lisabona se distrează, Porto lucrează.
  Anul acesta, după ce a găzduit echipe care au evoluat în cadrul Campionatului European de Fotbal, oraşul de pe Douro a organizat cel de-al XIII-lea Festival al Uniunii Teatrelor din Europa. Festivalul, numit PO.N.T.I. - Porto. Natal. Teatro. International. - este un festival organizat în preajma Crăciunului, când oamenii se bucură de apropierea sărbătorilor plimbându-se, bând vin de Porto, mâncând castane coapte pe strada Santa Catarina şi mergând la teatru.
  Între 12 noiembrie - 5
  Citeste tot pe România Literară
• Alexandru Tocilescu şi Oblomov-ul său de Florica Ichim sursa: România Liberă
  De aproape un deceniu, mişcarea noastră teatrală arată ciudat, deşi nimeni nu-i poate contesta (dacă este de bună-credinţă şi au un minim bagaj cultural) căutările, evoluţia, uneori curajul discursului provocator ş.a.m.d. Peisajul variat naşte ades controverse, găşti, nedreptăţi ori doar măcinare în gol. Şi din agitaţia aceasta browniană, răsar, doar cîteodată, spectacole la care să te poţi referi cînd vorbeşti sau scrii despre personalităţi regizorale. Am văzut, în acest ultim deceniu, atîtea spectacole fără nuanţe, fără stări, fără profunzime, încît apariţia lui Oblomov pus în scenă de Alexandru Tociulescu ne apare acum, în final de stagiune, ca un dar de artă. Pentru că, evident, are profunzime, stări, nuanţe.
  Dramatizarea romanului, vechi de un secol şi jumătate, şi-a asumat-o Mihaela Tonitza Iordache, la "cererea" regizorului. Deoarece ea însăşi era tentată să înţeleagă "acest mecanism al vieţii",
  Citeste tot pe România Liberă
• Un spectacol pentru viitor de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Acum vreo luna, intr-un festival ce ne rasfatase cu superbe spectacole unde textul era - cand era - motiv pentru imagini fastuoase, stateam langa un foarte important critic din lumea mare, la o reprezentatie dintr-acelea la care esti chemat cu jumatate de glas, in genul "Facem si noi ce putem". La cateva minute dupa inceperea spectacolului, eu si vecinul meu ne-am intors deodata unul spre celalalt, ca surprinsi de ceva bizar. El a fost cel care a definit situatia, exclamand: "Ce bine e cand mai auzi si cuvinte la teatru!
  Exact acelasi lucru mi l-am spus, cateva zile mai tarziu, la Teatrul "Bulandra", asistand la premiera unui spectacol indelung asteptat, pentru ca indelung lucrat. De fapt, insa, nu doar din acest motiv. Motivul principal e acela ca regizorul spectacolului, Alexandru Tocilescu, este unul dintre artistii cei mai imprevizibili din teatrul romanesc. Posesor al unei foarte "incarcate" biografii (a terminat Institutul de teatru in vreo opt ani, ramanand repetent, pare-se,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică