editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7
• 8
• 9

• O distopie devenită realitate. „Oleanna” de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Oleanna. Pământ al făgăduinţei, loc aproape mitic spre care se îndreptau visurile de mai bine ale unor norvegieni din secolul al XIX-lea. O lume nouă în care „grâul şi porumbul se plantează singure, cresc într-o zi câte 2 metri, în timp ce tu te odihneşti în voie în patul tău”. Cel puţin aşa spune cântecul; o aglomerare voioasă de note şi triluri folk care îmbie la un pahar în plus. Dar nu a fost să fie aşa. Ţinutul mănos din Pennsylvania anilor 1850 nu a prea dat roadele scontate, iar societatea utopică în care urma să curgă lapte şi miere s-a cam dus de râpă mai repede decât urmau să crească grâul şi porumbul.
  Cam asta ar fi povestea Oleannei. Şi atunci ce legătură are numele ăsta frumos şi melodios cu povestea unei studente presupus agresate de profesorul ei în anii 1990? Are şi încă din plin. Numai că trebuie schimbat semnul. Din utopia numită Oleanna cea de secol XIX, trebuie făcută o translatare către distopia
  Citeste tot pe Yorick
• O distopie devenită realitate. „Oleanna” de Alina Epingeac sursa: yorick.ro
  Vlad Cristache a avut înţelepciunea de a menţine echilibrul între fapte şi consecinţele lor în spectacol. Nu arată cu degetul, rămâne diplomat şi se concentrează, aşa cum e firesc, nu pe mesajul alarmist, ci pe produsul artistic. Alege doi actori cu potenţial cărora le creează condiţiile pentru a construi o relaţie performantă din punct de vedere teatral. Textul în două personaje poate foarte uşor să devină o demonstraţie plicticoasă şi lipsită de spectaculozitate. E nevoie de multă măsură, concentrare şi minte limpede pentru a conduce un construct scenic care, pe de-o parte, să suscite interes pentru spectatori şi pe de alta, să nu pice în păcatul degetului ostentativ înfipt în ochii publicului. Cu un ritm bine controlat, cu o acumulare dozată ca la farmacie şi cu o tensiune menţinută foarte organic, spectacolul curge ca un thriller autentic în care eşti real interesat să găseşti criminalul.
  
  Cei doi actori – Irina Naum (Carol) şi
  Citeste tot pe yorick.ro
• Irina şi Cristi Naum, cei mai buni actori la Festivalul de la Oradea! de Petru Ţincoca sursa: obiectivtulcea.ro
  Teatrul „Jean Bart” a înregistrat săptămâna trecută cel mai mare succes din existenţa sa de nouă ani: la prestigiosul Festival Internaţional de Teatru de la Oradea (F.I.T.O.), Irina Naum a obţinut „Premiul pentru cea mai bună actriţă”, Cristian Naum a primit din partea juriului „Premiul pentru cel mai bun actor”, iar piesa „Oleanna”, cu care teatrul tulcean s-a prezentat, a fost nominalizată pentru „Cel mai bun spectacol”!
  
  Pentru a XXIII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, parte a F.I.T.O., selecţionerul Mircea Morariu a propus pentru secţiunea „Concurs” 14 spectacole programate pe durata a 8 zile, iar juriul a fost compus din criticii de teatru Ion Parhon, Doru Mareş şi Octavian Saiu.
  
  Le-am adresat celor doi laureaţi, reveniţi degrabă de la Oradea pentru Festivalul Internaţional de Teatru „Tragos”, aceleaşi întrebări, în funcție de rol:
  
  Cum este să joci un personaj faţă de care publicul nu poate avea o reacţie
  Citeste tot pe obiectivtulcea.ro
• Mituri teatrale citadine de Claudiu Groza sursa: revistatribuna.ro
  Excelent a reușit regizorul Vlad Cristache să
  transmită anxietatea și iritarea prin Oleanna de
  David Mamet (Centrul Cultural „Jean Bart”, Tulcea).
  Textul lui Mamet, destul de uscat și cam tezist articulat,
  abordează teme precum corectitudinea politică
  și eșecul comunicării contemporane prin intermediul
  unui conflict „sexual” dintre un profesor
  neatent și o studentă habotnică. Ambele personaje
  sunt conturate destul de schematic, iar dialogul este
  neverosimil-arid, ceea ce stârnește scrâșnetele privitorului.
  Spectacolul provoacă un soi de paroxism al
  bunului-simț, senzație perfect dozată aici și prin jocul
  impecabil al lui Cristian Naum și mai ales al Irinei
  Naum, a cărei interpretare te face să frisonezi fizic. O
  producție notabilă a unui teatru încă discret, dar cu
  un parcurs de viitor
  Citeste tot pe revistatribuna.ro
• Dictatura corectitudinii politice de Monica Andronescu sursa: Yorick
  O formă de feminism agresivă, din ce în ce mai vizibilă la nivel mondial și din ce în ce mai puternică. Dictatura minorităților, bine disimultată în spatele unor în principiu cinstite revendicări, dar care capătă forme din ce în ce mai aberante și mai absurde. Acuzația de hărțuire sexuală, instrumentul perfect pentru a distruge o carieră și arma cea mai puternică a feministei de secol 21.
  Textul „Oleanna” al lui David Mamet, ecranizat și pus în scenă în toată lumea, de la începutul anilor 90, când a avut premiera, aduce în discuție toate aceste probleme care încep să fie din ce în ce mai vizibile și în societatea noastră, care faci pași mari pentru a recupera timpul pierdut… Piesa lui Mamet, pusă acum în scenă de Vlad Cristache, într-o excelentă versiune, la Teatrul „Jean Bart” din Tulcea, nu se află la prima montare în România. Dar în anul 2007, când Andreea Vulpe monta acest text la Teatrul Act problemele pe care le aduce
  Citeste tot pe Yorick
• Metafora deformării de Victor Morozov sursa: Victor's Dream Garage
  Metafora deformării
  
  Începe într-un șir de zgomote surde în crescendo, și prefigurează asemănări cu stagiunea 2016-2017 a Teatrului Jean Bart din Tulcea, care – prin cele două avanpremiere de weekend-ul trecut – se anunță strălucită. Se termină circular: după ce bubuiturile își ating apogeul, scena este cuprinsă de beznă – iluzia unui alt început sau, dimpotrivă (așa cum ghidează și titlul: sugestia unei utopii), o definitivă capitulare?
  
  Cert este că Oleanna, piesa încă în vogă a lui David Mamet (Glengarry Glen Ross, Wag the Dog), are cu ce să surprindă și să atragă în același timp. Iar această a doua avanpriemieră la care am participat (după impresionanta „Demonstrație”, regizată de același inspirat Vlad Cristache), promite 80 de minute scufundate în tensiune, în intensitate, dar mai ales pline de tâlc. Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă, într-o apropiere de actori ce frizează înghesuiala, parcă în
  Citeste tot pe Victor's Dream Garage
• Când trenul prinde locomotiva de Doru Mares sursa: yorick.ro
  Rezonanța dintre ideea regizorală și corporalizarea ei actoricească țin de superlativ. În „Oleanna”, cuplul Irina și Cristian Naum rezolvă un dublet scenic aflat la antipod: profesorul John este cel mai previzibil personaj cu putință, cu trăiri de teatru psihologic ca la carte, fie acestea în variantă hipster, familist și reformist, în definitiv un intelectual rafinat, care nu-și permite niciun moment alunecarea liberalismului în libertinaj, îmbrăcat în carnea unui burghez cinstit; studenta Carol pleacă și ea tot de pe teritoriul psihologicului (psihanaliza personajului i-ar defini o hartă bizară a sexualității cu efecte sociale monstruoase), dar scapă de fiecare dată unui analitic grăbit (dovadă de virtuozitate a Irinei Naum). E greu de spus dacă această Carol e doar un produs frustrat al contextului produs de interpretarea excesivă a corectitudinii politice, un monstru nativ sau un geniu calculat și vindicativ (nu vom ști din ce cauză). Sigur,
  Citeste tot pe yorick.ro