editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• Om rău, om bun de Daniel Cristea-Enache sursa: Revista Timpul
  Mă întrebam, imediat după începutul spectacolului cu Omul bun din Seciuan de la Bulandra, cum a fost, pentru publicul unei alte epoci, impactul primei lui montări marca Andrei Șerban: la Piatra Neamţ, în 1968, când regizorul era atât de tânăr, iar Ceaușescu părea atât de liberal. Nu au trecut numai 47 de ani de atunci, au trecut epoci.
  Marea artă este atemporală, da, însă noi nu suntem, iar un regizor de talia lui Andrei Șerban va concilia atemporalitatea cu istoricitatea și va porni spre temele eterne în unghiul de atac al problematizării la modul indicativ, timpul prezent.
  Pe mine, ca spectator (mă puneam în pielea tinerilor de 20 de ani din sală), mă interesează nu atât felul în care au înţeles piesa și au gustat spectacolul de la Piatra Neamţ cei din altă generaţie, cât ce-mi spun actorii de pe scenă acum, la ce dileme ale noastre se referă ei, în ce grad mă implică pe mine ce se întâmplă acolo. Valuri-valuri de problematizări au
  Citeste tot pe Revista Timpul
• „Omul cel bun din Seciuan”, în regia lui Andrei Şerban. Dreptul la superlativ de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  În nesemnificativa, paupera şi nu tocmai onorantă pentru un teatru membru al UTE foaie distribuită gratuit, e drept, în loc de ceea ce ar fi trebuit să fie un luxos şi plin de informaţii caiet-program, aşa cum cred că ar fi meritat spectacolul cu piesa Omul cel bun din Seciuan, regizorul Andrei Şerban face o mărturisire.
  Aceea că nu e un adept al teatrului brechtian. Cu morala lui excesiv de simplistă şi prea dogmatică, cu personaje net delimitate în buni şi răi, în victime şi călăi. Tot acolo, Şerban îşi mărturiseşte aversiunea faţă de ideologia comunistă falimentară al cărei partizan şi propagandist a fost Bertolt Brecht, dar şi faţă de ipocrizia dramaturgului. Care, la urma urmei, era reflexul ipocriziei regimului comunist din fosta RDG. Un regim ce i-a pus la dispoziţie lui Brecht şi soţiei sale, actriţa Helene Weigel, un teatru, Berliner Ensemble, frecventat cu precădere nu de săracii muncitori din Est, ci de oamenii din Vest.
  Citeste tot pe Adevărul
• Cu dublul nostru pe rug de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  1968, 1975, 2014. Trei ani pentru trei premiere diferite ale aceleiaşi piese, în trei oraşe diferite ale lumii, sub direcţia aceluiaşi regizor. Nu ştiu dacă este cineva, în afara regizorului însuşi, care să fi văzut toate cele trei puneri în scenă ale textului lui Brecht de către Andrei Şerban. Dacă acum există posibilitatea contactului direct cu spectacolul de la Teatrul Bulandra, despre ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ în 1968 sau la New York cu trupa de la La MaMa în 1975 povestesc imaginile şi documentele de arhivă, cronicile şi memoriile. Aşadar, nu poţi să vii în faţa unui spectacol încărcat cu o istorie atât de vastă fără emoţia firelor invizibile care creează legături peste timp. De fiecare dată marcat de contexte politice şi culturale radical diferite, Omul cel bun din Seciuan lasă deschisă şi astăzi, în 2014, reflecţia asupra limitelor eticii în existenţa umană.
  Cu o distribuţie amplă - în care 6 dintre cei 14 actori
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Omul cel bun din Seciuan – testul bunătăţii absolute de Judy Florescu sursa: Ziarul Metropolis
  O punere în scenă a unei piese de Brecht care rămâne fidelă poveştii şi care totodată reuşeşte să fie autentică şi palpitantă pentru spectator este „Omul cel Bun din Seciuan” cu regia semnată de Andrei Șerban la Teatrul Bulandra din Bucureşti.
  Dacă o piesă scrisă de Bertolt Brecht poate fi un test pentru întreaga echipă artistică, atunci o punere în scenă a unui text de Brecht este probabil un test de percepție al publicului, care poate reduce totalitatea eforturilor celor din acea echipă la o chestiune de gust. De ce e un test? Pentru că e un spectacol greu de suportat, în sensul în care oferă un flux de emoții felurite. Trăim într-o eră teatrală alternativă în care noul este uneori confundat cu șocantul sau cu amortizorul de emoție. Nimic din ceea ce vedem pe scenă parcă nu ne mai impresionează ca spectatori…
  În viziunea lui Andrei Șerban, orașul Seciuan este București, iar ceea ce vedem pe scenă e ilustrarea unei realități
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Omul cel bun de la Bulandra. Poate că... de Sever Voinescu sursa: Evenimentul Zilei
  ”Viața e una și teatrul e alta, dar poate că, prin limbajul artificial al teatrului, există o posibilitate de a ne apropia de viața însăși, cu dorința s-o înțelegem”, scrie regizorul Andrei Șerban în austerul program de sală al foarte recentei producții cu ”Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht, de la Teatrul Bulandra. Această frază a reputatului regizor exprimă, desigur, o speranță. Dar și un mic adevăr. Adevărul stă în vorbele ”...dar poate că...”
  Brecht este partizanul ideii că lumea devine inteligibilă dacă privim elementele ei separat. Trendul dintodeauna este să constați diversitatea lumii și să-i cauți unitatea. Să ajungi la înțelepciunea de a vedea ce le ține pe toate împreună este mai interesant și, poate, mai important decît să rămîi la mirarea că sînt, toate, atît de diferite între ele. Brecht, însă, ne spune invers. Că uimitor în ordinea spiritului este că toate sînt diferite. Mai mult,
  Citeste tot pe Evenimentul Zilei
• Un vaccin împotriva INDIFERENŢEI de Loreta Popa sursa: Evenimentul Zilei
  „Omul cel bun din Seciuan”, de Bertolt Brecht, în regia lui Andrei Şerban a avut premiera la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra pe 9 octombrie. Întreaga lume artistică a participat la eveniment.
  Să zicem că mergi la teatru rar. Atât de rar încât cu mare greutate dai de vreun chip cunoscut pe scenă. Să zicem că nu eşti preocupat de persoana care ţine frâiele spectacolului în mâini, că vii în oraş ca să ai un motiv să bei o bere după aceea cu iubita, prietenii sau că, pur şi simplu, n-ai unde pierde vremea.
  Să zicem că habar nu ai că există oameni pentru care scândura aceea, pe care ei o numesc cu evlavie SCENĂ, este locul unde respiră zilnic, repetă zilnic, trăiesc zilnic clipa. Cu vocaţie şi devotament... Să zicem că problemele tale sunt atât de grave încât nimic nu te mai impresionează, că ai uitat cum trebuie să te comporţi cu cei din jurul tău, că ai aşezat în sertăraşele creierului tău tot ceea ce televizorul a avut
  Citeste tot pe Evenimentul Zilei
• Seciuan e București sau Brecht în secolul 21 de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Astă-vară, când Andrei Șerban a oferit patru repetiții cu public pentru spectacolul „Omul cel bun din Seciuan” – în fapt, patru spectacole închegate, din care lipseau doar costumele și decorul complete –, sentimentul puternic, acut, pe care-l lăsau cuvintele songului din final, „Aici Seciuan e București”, persista încă multă vreme după ce plecai din teatru. Acum, în această toamnă, revăzând spectacolul, cu decorul complet, cu cerul pe podea și câmpul de maci atârnând cu capul în jos de undeva de deasupra, cu micile goluri din decor completate, cu orașul întreg, un Seciuan din carton în miniatură, în spate, senzația de acut nu s-a pierdut, dar și-a schimbat sensul. În fond, Andrei Șerban aproape că a creat două spectacole. Unul mai bine înfipt în pământ și în adevărul lui „Aici Seciuan e București…”, iar celălalt situat într-o zonă mai înaltă, într-un plan vertical, care propune o discuție despre sensurile pe care le
  Citeste tot pe Yorick
• Teatrul cel bun din Grădina Icoanei de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Acest text nu poate fi scris. Nimic cu adevărat important nu se poate spune despre duhuri şi despre abur.
  Ştefan Iordache povestea că, uneori, revenea pe scenă după ce publicul, colegii, personalul tehnic părăseau teatrul. În întunericul aproape deplin, căuta urmele trecerii duhurilor. La munte, ploile reci de toamnă sunt adesea urmate de ascensiunea aburului ce părăseşte scoarţa copacilor şi caută norii. Pentru lucrurile acestea, nu există cuvinte.
  Undeva în partea a doua a Omului cel bun din Seciuan, am reuşit să-mi desprind privirea de pe scena unde spectacolul curgea într-un ritm aproape ireal şi am prins a mă uita în jur. Oameni confiscaţi de spectacol, radiind un soi de energie necunoscută, Andrei Şerban, la un capăt de rând, muşcându-şi unghiile şi agitându-se necontenit, mânuitorii reflectoarelor asudaţi deplin, pereţii sălii, uşile intrării de sus, cea pe care o preferam în anii aceia când mergeam la teatru mai des ca în
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Fii tu de Vlad Galer sursa: Agenda LiterNet
  Jos este cerul. Sus este un lan de maci roşii cu câteva crizanteme albe, rătăcite. În spate este oraşul, Seciuan. În lateral sunt ziduri ruginite cu ferestre mari. În faţă urmează să fie.
  Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht, este montat pentru a treia oară de Andrei Şerban, fiecare versiune fiind diferită de precedentele. Prima dată a fost la Piatra Neamţ, a doua la New York, iar acum la Bucureşti, Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu. Momentul ales de regizor să re-re-refacă acest text este ideal în situaţia de faţă, în lumea defectă şi iluzorie în care supravieţuim. Dar nu o face pentru a ne arăta realitatea pe care o ştim prea bine, ci pentru a ne arăta că se poate şi altfel.
  Cu toţii rătăcim prin viaţă. Cu toţii vrem fericire şi cu toţii vrem bani. Cei mai mulţi aleg calea uşoară: renunţare, trădare, furt, mită, ipocrizie, până când răutatea ajunge să fie un gest gratuit. Văzând decăderea marelui "om" pentru
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Invitație provocatoare de a privi oglinda realității! de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Spectacolul realizat de Andrei Șerban poate fi considerat un eveniment aparte al mișcării teatrale, o provocare pentru spectatorii care își poate regăsi optimismul chiar dacă trăiesc într-o realitate tristă - “în acest moment de viață, când în societate la toate nivelele, ne e tuturor foarte ușor să spunem că nu se face nimic. Și de fapt asta e aproape adevărat”. Acesta este și motto-ul ales de Andrei Șerban pentru viziunea sa regizorală, citând pe Peter Brook, o valoare a regiei actuale. Acel “de fapt e aproape adevărat”, Andrei Șerban îl contrazice, arătând că în teatru se mai poate face ceva, dacă realizatorii unui spectacol sunt nu numai artiști, ci și cetățeni responsabili că trebuie să pună în fața publicului, provocator, oglinda realității în care acesta trăiește.
  În teatrul nostru se practică insistent de către regizori “traducerea” și mai ales “adaptarea” unor piese de referință, ce se aplică însă,
  Citeste tot pe Spectator
• De la fabrici şi uzine, la afaceri şi ruine de Sanda Vișan sursa: Adevărul
  Ce s-a întâmplat cu România în ultimii 25 de ani? Optimiṣtii vor răspunde: a reintrat în sfera occidentală, economic ṣi securitar, a câṣtigat libertatea de miṣcare ṣi pe cea a cuvântului.
  Pesimiṣtii vor ricana: a crescut datoria externă a ṭării de la 0, în 1989, la peste 93 de miliarde de euro (martie 2014), au apărut ṣomerii pe piaṭa muncii ṣi în jur de 3 milioane de români ṣi-au căutat de lucru în alte zări, puterea de cumpărare a românilor din ṭară a rămas mică, reprezentând, în 2013, doar 27% din cea a partenerilor noṣtri din Uniunea europeană, în timp ce preṭurile sunt constant împinse spre egalizare, ṭara s-a dezindustrializat, dar are (conform unui raport al Băncii Crédit Suisse) peste 10.000 de milionari (sper că nu doar din «afaceri» cu statul). O realitate pe care noi o trăim (ṣi o contemplăm) în fiecare zi. Dar de ce l-ar interesa ea pe un artist ca Andrei Ṣerban, care trăieṣte la peste 7600 km
  Citeste tot pe Adevărul
• „Omul cel bun din Seciuan” într-un prolog, două comentarii, un song şi câteva finaluri de Aline Epingeac sursa: Yorick
  “Omul cel bun din Seciuan” este Brecht curat. Curat Brecht! La Teatrul Bulandra poţi mege să vezi un Brecht à la roumaine, cu distanţare, songuri, pancarte, spot de urmărire, culise la vedere, trei finaluri ca la carte, presărate cu un strop de emoţie autohtonă. Şi cu toate că litera cărţii e respectată, rezultatul nu este un spectacol-muzeu obosit; nu există praful Comediei Franceze sau pompa Globe-ului londonez. Brecht-ul lui Andrei Şerban e cât se poate de viu, chiar dacă bine împământat în canoanele “Micului Organon”. Cine vrea să vadă “Micul oraganon” pus în aplicare o poate face cu încredere, cu unele amendamente; vorbim, totuşi, de un regizor cu fantezie creatoare şi personalitate artistică pregnantă, nu doar de un lector conştiincios al manualelor de şcoală.
  Comentariu 1
  Plierea pe o structură atât de minuţios pusă la punct de o minte ascuţită de neamţ este pe cât de restrictivă, pe atât de incitantă pentru un regizor
  Citeste tot pe Yorick
• Teatrul, micuţa barcă de salvare - Repetiţii deschise la Omul cel bun din Seciuan de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Spre bucuria iubitorilor de teatru din România, Andrei Şerban semnează, la Teatrul Bulandra, un nou proiect, ocazie pe care regizorul a folosit-o pentru a se apropia încă o dată de publicul său, în stilul discret şi elegant care îi este specific. Orice revenire a regizorului în ţara natală este, de altfel, un dar întors publicului de fiecare dată mai numeros, mai receptiv şi, deloc neglijabil, din ce în ce mai tânăr. Solar şi prietenos, Andrei Şerban şi-a întâmpinat oaspeţii zâmbind la intrarea în Teatrul Bulandra în prima dintre cele două repetiţii deschise la care am asistat (18 iulie 2014) şi a treia din şirul de patru repetiţii deschise (16-19 iulie). Privindu-l, mă gândeam că pentru un regizor care şi-a dorit întotdeauna un public proaspăt şi alert nu poate exista mulţumire mai mare decât aceea de a şti cât de preţuit este şi cât interes stârneşte opera sa printre adolescenţi şi tineri.
  Odată instalaţi în sală,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet