Mă întrebam, imediat după începutul spectacolului cu Omul bun din Seciuan de la Bulandra, cum a fost, pentru publicul unei alte epoci, impactul primei lui montări marca Andrei Șerban: la Piatra Neamţ, în 1968, când regizorul era atât de tânăr, iar Ceaușescu părea atât de liberal. Nu au trecut numai 47 de ani de atunci, au trecut epoci.
Marea artă este atemporală, da, însă noi nu suntem, iar un regizor de talia lui Andrei Șerban va concilia atemporalitatea cu istoricitatea și va porni spre temele eterne în unghiul de atac al problematizării la modul indicativ, timpul prezent.
Pe mine, ca spectator (mă puneam în pielea tinerilor de 20 de ani din sală), mă interesează nu atât felul în care au înţeles piesa și au gustat spectacolul de la Piatra Neamţ cei din altă generaţie, cât ce-mi spun actorii de pe scenă acum, la ce dileme ale noastre se referă ei, în ce grad mă implică pe mine ce se întâmplă acolo. Valuri-valuri de problematizări au
Citeste tot pe
Revista Timpul