Au trecut mai bine de opt decenii de la apariţia textului semnat de George Ciprian. De altfel, acesta este textul care l-a şi consacrat pe autor în dramaturgia naţională, desigur, alături de mai puţin conformistul „Capul de răţoi”.
Montarea anului 2011 de la Naţionalul bucureştean, semnată de Anca Bradu, nu rupe lanţul tradiţiei, nu propune devieri moderniste, nu sparge canoanele unui material dramatic altminteri greu de trădat. Într-o lume marcată – chiar guvernată – de egoism, impocrizie şi consum, povestea arhivarului Chirică poate părea desuetă, minoră, depăşită.
Şi totuşi, "Omul cu mârţoaga" are ceva ce emoţionează şi azi – o anumită candoare, un filon liric incontestabil, o autenticitate ce nu necesită recondiţionări sau re-puneri în pagină. Şi probabil că, atâta timp cât vor exista oameni care în ciuda opiniei generale şi chiar a evidenţelor de moment, vor continua să creadă în ceea ce în aparenţă pare imposibil,
Citeste tot pe
Port.ro