Nu e nevoie să ai cine ştie ce sofisticate studii de sociologie teatrală, nici acces la statistici minuţioase, ajunge doar să mergi cu o bună frecvenţă la teatru şi să mai tragi cu urechea la discuţiile dintre spectatori pentru a realiza faptul că publicul românesc de astăzi continuă să nutrească o preferinţă aparte pentru literatura dramatică naţională din perioada interbelică.
Or, în condiţiile în care situaţia financiară a instituţiilor de spectacole devine pe zi ce trece tot mai complicată, directorii, regizorii, actorii se gândesc nu doar cum să cultive gustul pentru actualitate al publicului, propunându-i texte din dramaturgia extrem contemporană, dar şi noi formule de expresie teatrală, ci şi cum să-i satisfacă doleanţele. Cu grija cuvenită arătată păstrării echilibrului, cerinţă încă şi mai imperioasă în cazul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad care se vede aproape obligat, „prin firmă“, să îşi dovedească
Citeste tot pe
Adevărul
