Scurt plugusor
M-am dedicat, de sarbatori, premierelor Teatrului National din Bucuresti, cu speranta ca, pentru a nu mai ramine sub praf si de Craciunul acesta, Mam’mare, Mamita si Tanti Mita (pentru cunoscatori, personajele detin interpretii in consecinta de vreo opt ani incoace), au readus pupilul institutional in Bucuresti, din urbea provinciala (la figurat, ma-ntelegi!) care-l inghitise-„ncet cu ale“ ei „tacute strade, cu oameni prosti, dar cumsecade“ care gindesc incet, incet…
Atita ca, o spun inca o data, in pofida unor spectacole remarcabile precum Richard II, O scrisoare pierduta ori Macbeth, „blestemul“ lui Andrei Serban nu iarta teatrul pe care, in definitiv, marele regizor l-a reinfiintat, in ’90. Pentru industria de spectacol a acestei institutii, cu trei sali si posibilitati speciale, unul-doua spectacole sclipitoare pe an aproape ca nu conteaza. Poate ca e si un blestem al Bucurestiului care da semne tot mai evidente ca va ramine doar capitala
Citeste tot pe
Observator Cultural
