editeaza

• 1
• 2
• 3

• Pe ninsoare, la teatru... Spectacol de multe carate la "Nottara" de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  Recunosc, am ezitat un timp pana sa ma hotarasc sa vad actuala varianta a piesei lui Bertolt Brecht, o piesa care a facut ocolul lumii, care a fost pusa in scena de mii de ori, starnind reactii violente, de apreciere ori de respingere, inca din 1928, cand a fost reprezentata pentru prima data la Berlin. Consacrarea celor doi - Brecht si Weil - a fost fulgeratoare. La doar doi ani de la premiera berlineza, "Opera de trei parale" vedea lumina rampei in cele mai importante teatre din Italia, Polonia, Elvetia, Finlanda, Uniunea Sovietica. Trei ani mai tarziu, ea este reprezentata in Statele Unite, la New York. Ca si in Africa de Sud, la Johannesburg.
  Bertolt Brecht (1898-1956) a revolutionat prin opera sa, prin teatrul epic pe care l-a creat, valoarea mesajului dramaturgic. Tot el este cel ce le propune actorilor tehnica distantarii in joc. Brecht uraste decorul "realist": salonul cu canapele adevarate, cu fotolii, covoare, eventual un semineu in care chiar arde focul...
  Citeste tot pe Formula AS
• O operă de puţine parale de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Poate că nu e tocmai inspirată parafraza, dar ea cuprinde o descriere scurtă şi la obiect a aşa-zisei creaţii regizorale semnate de Diana Lupescu, pe care am văzut-o la mult timp după ce a avut premiera, când spectacolul, teoretic, îşi va fi găsit un ritm şi se va fi rodat.
  Numai că, montarea de la Teatrul Nottara a clasicei „Opere de trei parale”, piesa care a consolidat valoarea şi faima teatrului lui Brecht acum aproape un secol, nu este cu adevărat un spectacol, ci o remarcabilă risipă de forţe. O risipă cum rar mi-a fost dat să văd, concurând redutabil cu „Burghezul gentilom” de la Naţionalul bucureştean, producţie pe care nici măcar Victor Rebengiuc n-o salvează. Din scenele care se joacă preţ de trei ore Diana Lupescu nu face un spectacol în carne şi oase, o interpretare scenică ce are viziune, mesaj şi stil. Nici urmă de aşa ceva. „Opera de trei parale” aproape că m-a speriat prin vidul imens care se cască în scenă şi pe
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol … urât de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ilena Lucaciu
  Acest titlu mi-a fost sugerat de manifestul “CRUCIADA CULTURII” difuzat pe HotNews în spiritul unei mișcări de rezistență împotriva prostului gust, superficialității, vulgarității, împotriva URÂTULUI, care invadează cultura la noi prin diverse manifestări sau prestați din mass media. Spectacolul “Opera de trei parale” de la Teatrul “Nottara” poate fi unul din argumentele ce te pot determina să te alături acestui manifest.
  Am urmărit două reprezentații cu “Opera de trei parale” deoarece rolurile cheie au o dublă distribuție. La pauză, la ambele reprezentații, unii spectatori părăseau sala “Horia Lovinescu” nemulțumiți. Pare incredibil ca o astfel de piesă, un musical original, de succes pe toate scenele lumii, unde se joacă în diverse variante, de aproape un secol, să înregistreze un astfel de eșec. Piesa lui Bertolt Brecht cu muzica lui Kurt Weill, a fost prezentată la Berlin în 1928. Are și astăzi o substanță actuală
  Citeste tot pe Blog Ilena Lucaciu
• Fragmente reușite, ansamblul nu prea de Mircea Morariu sursa: România culturală
  Îmi este extrem de dificil sã spun de ce a optat Diana Lupescu, actrițã cu o fișã de creație consistentã, chiar respectabilã, nu numai în film, ci și în teatru, dar aflatã la început de drum în cariera de regizor, pentru Opera de trei parale a lui Bertolt Brecht. Nu cã textul ar fi lipsit de valoare, nu cã el ar fi unul „depãșit”. Nici vorbã. Ci, pur și simplu, fiindcã îmi scapã unde se concentreazã punctul de vedere nou, original asupra binecunoscutei piese pe care îl aduce spectacolul de la Teatrul „Nottara” din București și care ar Cronica teatralã 125 valida întreprinderea. Când, în 1928, Bertolt Brecht a decis sã adapteze Opera cerșetorilor de John Gay, scriere veche exact de douã sute de ani în acel moment (aceasta dateazã din 1728), ea însãși nãscutã dintr-un spirit polemic, dramaturgul german nutrea un sentiment de insatisfacție fațã de original. Insatisfacția venea, din câte se pare, mai curând dinspre regizorul Brecht
  Citeste tot pe România culturală
• Interlop de trei parale de Alexandru Ștefan sursa: Tribuna
  Trebuie sã dispui de un bagaj de cunoștințe apriorice complexe pentru a descifra frumusețea Operei de trei parale a lui Bertolt Brecht (regia Diana Lupescu, Teatrul Nottara din București). Vina pentru aceastã sforțare intelectualã necesarã (din punctul meu de vedere inacceptabilã în teatru) îi aparține în totalitate autorului.
  În primul rând, conform legislației ce protejeazã drepturile de autor, partitura muzicalã a lui Kurt Weill nu poate fi schimbatã, și nici separatã de text, deci Macheath nu doar cã spune același lucru de 80 ani, dar o face pe aceleași note și tonalitãți. Chiar dacã s-au inventat între timp peste 30 de genuri muzicale noi, capabile sã actualizeze și sã sugereze la fel de bine principiile teatrului epic, regizorii și publicul se vor gândi la ele neputincioși.
  În al doilea rând, subiectul e axat pe dilemele unei epoci mult prea clar definite (undeva în jurul anului 1928). Dramaturgia lui Shakespeare fiind o veritabilã
  Citeste tot pe Tribuna
• Opera de trei parale de Anca Ionita sursa: TimeOut
  În vremuri în care corupţia se plimbă nestingherită în plină zi pe stradă nimic nu vorbeşte mai bine despre această stare de fapt decât o piesă de Brecht.
  
  Lumea lui Jeremiah Peachum regele cerşetorilor din Londra şi a seducătorului şef de bandă Macheath (zis şi Mackie Şiş) poate fi transplantată oriunde în timp şi spaţiu. De aceea decorul constructivist al lui Helmut Sturmer în care o serie de scări metalice mobile poduri şi câteva scaune alcătuiesc fie întreprinderea de cerşit a lui Peachum fie depozitul în care se va celebra nunta lui Mackie cu Polly fie închisoarea în care este aruncat în final rechinul Mackie este unul dintre elementele forte ale spectacolului.
  
  Ion Grosu în rolul lui Mackie Şiş Ioana Calotă în cel al lui Polly Peachum şi Alexandru Jitea în rolul lui Peachum tatăl sunt actori pentru care condiţia primă de actor brechtian - aceea de a dansa şi a interpreta dificila partitură a songurilor ataşate fiecărui rol - este pe deplin îndeplinită. Ei trec cu uşurinţă de la forma vorbită la forma cântată fără să trădeze ceea ce Brecht numea esenţa (gestusul) fiecărui personaj. Orchestra live condusă de Lucian Vlădescu este un partener egal de joc. Spectacolul devine un antrenant dialog cu publicul punctat de câteva momente poetice din care suntem scoşi abrupt de finalul de fals happy-end hollywoodian.
  
  Opera de trei parale
  *****
  de Bertolt Brecht
  muzica: Kurt Weill
  regia Diana Lupescu
  cu: Ion Grosu Alexandru Jitea/George Alexandru Ada Navrot / Daniela Minoiu Ioana Calotă / Cătălina Ionescu (JOJO)
  
  Teatrul Nottara
  
  Anca Ioniţă 5 nov 2009
• Actori inlacrimati sau mica teorie a esecului pe scena (II) de Cristina Modreanu sursa: Ziarul de duminică
  Cu mult mai tragica e situatia in cazul celei de-a doua productii ce intra pe usa din fata la categoria "esec": "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, in regia Dianei Lupescu, laTeatrul Nottara (trebuie observat ca nu ne incurcam cu titluri minore, fiindca regizorii nostri, fie ei cu experienta, fie debutanti, prefera ca atunci cand cad, sa cada de sus!).
  Spectacolul cu care Teatrul Nottara si-a inceput stagiunea la mijloc de octombrie s-a repetat muuuuulta vreme. Practic, i-a luat cam tot atata timp Dianei Lupescu sa aduca in scena "Opera de trei parale", cata ii ia de obicei lui Lev Dodin sa monteze un nou spectacol.
  Desigur, comparatia se opreste aici. Nu poate exista vreo comparatie nici cu Silviu Purcarete, desi montarea beneficiaza de intreaga echipa cu care acesta lucreaza de obicei: decoruri - Helmut Stürmer, costume - Lia Mantoc, consultant muzical - Vasile Sirli, coregrafie - Florin Fieroiu. Asta ca sa nu mai spuna nimeni ca o echipa buna face intreg spectacolul,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• La Teatrul Nottara, se cântă în cor de Maria Sarbu sursa: Jurnalul Național
  Teatrul Nottara a adus la rampă spectacolul muzical "Opera de trei parale", de Bertolt Brecht, în regia Dianei Lupescu. Rolul principal îl deţine un actor cu disponibilităţi scenice formidabile - Ion Grosu.
  Tocmai capacităţile interpretative ale lui Ion Grosu au determinat-o pe Diana Lupescu să monteze la Teatrul Nottara "Opera de trei parale", chiar dacă această creaţie a lui Brecht, scrisă împreună cu compozitorul Kurt Weill, necesită voci bune şi un spaţiu adecvat pentru orchestră. Grosu s-a conformat. Nu credea că poate face rolul celebrului hoţ din Londra Macheath, zis Mackie-şiş. Am impresia că acest actor încă nu ştie că nenumărate personaje mari din dramaturgia clasică şi contemporană i-ar veni ca o mănuşă. În acest spectacol, el se detaşează vizibil de foarte mulţi actori. Cântă şi se mişcă bine, are forţă, are o ţinută fizică de invidiat, adică este într-o formă excelentă. Poate aşa ar trebui să fie orice interpret de
  Citeste tot pe Jurnalul Național