editeaza

• 1
• 2
• 3

• Arhive sonore de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Prezentat la Bucureşti în cadrul Festivalului Comediei Româneşti festCo (20-27 mai), organizat de Teatrul de Comedie, unde a cîștigat Premiul Juriului, spectacolul arădean Oraşul nostru vine cu o formulă interesantă de adaptare a unui text. Piesa dramaturgului american Thornton Wilder, pentru care acesta a primit Premiul Pulitzer în 1938, Oraşul nostru este o docuficţiune, o reconstituire analitică a biografiilor unor personaje şi a istoriei unui oraş, toate imaginare (după indicaţiile topografice din didascalii, se pare că sursa de inspiraţie ar fi Massachusetts). Istoria unui loc este recuperată astfel prin detaliile ei, din poveştile personale ale locuitorilor, ale căror vieţi, nu tocmai extraordinare, dimpotrivă, sînt exemplare pentru vremurile trăite (1901-1913). Practic, Wilder îi anticipa pe aşa-numiţii experţi ai vieţii cotidiene (persoane care îşi performează propria poveste reală, se autoimpersonează), doar că în forma ficţională (o
  Citeste tot pe Dilema veche
• Exercițiu teatral… din primii ani de studiu de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  “Orașul nostru” a fost nominalizat drept “cel mai bun spectacol” la ultima ediție a Galei Premiilor UNITER, fără alte nominalizări pentru regie sau pentru actori, dar nu a obținut distincția. La “festCO” (Festivalul Comediei Românești, ediția XVI) se acordă însă regizorului Cristian Bran și întregii echipe ... “premiul special al juriului!
  Regizorul Cristian Bran, dornic de inovație teatrală, aplică exerciții de improvizație practicate cândva în primii ani de studiu la actorie, unui text “adaptare după Thornton Wilder, scenariu colectiv, semnat de Cristi Bran și de actorii din distribuție”; această precizare din programul de sală ar vrea să motiveze “inovația teatrală” a regizorului. Scriitorul american Thornton Wilder a câștigat Premiul Pulitzer pentru “Orașul nostru”, piesă scrisă în 1938. Dramaturgul este preferat de multe teatre de la noi, iar piesa a mai fost jucată și la Târgu Mureș.
  Thornton Wilder
  Citeste tot pe Spectator
• Istoria mică, pe o scenă mare... - Oraşul nostru la TESZT, 2018 (Ziua IV) şi FestCo, 2018 de Bogdan Burileanu sursa: Agenda LiterNet
  Personal, salut orice încercare de spargere a rigorilor (câteodată a şabloanelor) dramaturgiei clasice. De inovare... nu cu orice preţ, dar cu un cât de mic rost. Cu inteligenţă, coerenţă, măsură. Cu necesarul curaj, inclusiv al asumării riscurilor cu care este întâmpinat, la primii paşi, noul. Mai ales când acesta are substanţă, e proaspăt, neobişnuit, poate chiar incitant.
  Este cazul formulei de text cu care Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad a venit pe scena Festivalului timişorean TESZT, 2018. Oraşul nostru este un scenariu colectiv, adaptat - după piesa omonimă a lui Thornton Wilder - de regizorul Cristian Ban şi actorii din distribuţie: Ioan Peter, Cecilia Lucanu-Donat, Alex Mărgineanu, Angela Petrean-Varjasi, Dorina Darie-Peter, Ştefan Statnic, Robert Pavicsits, Roxana Sabău, Călin Stanciu. Ne aflăm în faţa unei evocări nostalgice a Aradului, de la 1900 până la sfârşitul anilor '50: străzi vechi, înnoite odată cu timpul;
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un spectacol de teatru pe care fiecare arădean trebuie să-l vadă de Tomck@t sursa: Special Arad
  Ce înseamnă, pentru tine, orașul tău? Vorbim despre Arad, despre orașul nostru, al fiecărui locuitor, de fapt. Dar ți-ai pus vreodată întrebarea… oare… ce însemni TU pentru acest oraș? Te-ai gândit vreodată câte generații de oameni a găzduit, la câte clipe de viață, bucurii și tristeți a fost „martor”… și la câte schimbări a fost supus de-a lungul timpului, realizate tocmai de locuitorii săi? Unii au reușit să lase o amprentă vizibilă peste veacuri, numele lor au rămas în istorie, în timp ce alții au trecut neobservați în fluviul timpului… nu și „în ochii” acestui oraș, însă. Oare cum au arătat acești arădeni „anonimi”? Ce preocupări, ce vise secrete și ce temeri ascunse au avut? Cum s-a petrecut o zi obișnuită pentru ei?… Dar cea mai frumoasă zi din viețile lor? La aceste întrebări răspunde cel mai nou spectacol al teatrului arădean, „Orașul nostru”, ce a avut premiera duminică, 26 februarie,
  Citeste tot pe Special Arad
• Orașul nostru de Marius Oliviu sursa: teatru.info
  Acordăm orașului în care ne naștem sau trăim o identitate. Orașul ne împrumută apoi din identitatea sa, pe care ne-o trecem în buletin și cu timpul ajungem să ne-o însușim. Cam asta se întâmplă cu majoritatea dintre noi, cei care locuim la oraș – orașul adoptiv, locuit, devine orașul nostru.
  Orașul meu, orașul tău – orașul nostruPoate că singura diferență între citadini – în felul în care acordăm o identitate orașelor noastre – se vede când plecăm și ajungem într-un alt oraș, la muncă sau la studii – și rămânem acolo. Ce se întâmplă dincolo, ajungem să ne însușim și celălalt oraș? Și ce se întâmplă oare cu cel vechi, pe care l-am părăsit? Își pierde vechiul nostru oraș ceva din identitate, prin plecarea vreunuia dintre noi? Probabil că da.
  Nu la fel se poate spune despre Arad, orașul în care s-a născut regizorul Cristian Ban. Tânărul arădean a studiat regia la UBB Cluj, oraș din care am plecat în mijlocul
  Citeste tot pe teatru.info
• „Orașul nostru”, o adaptare după un text genial al lui Thornton Wilder, în premieră la Arad de Lizica Mihut sursa: criticarad.ro
  Dramaturg și romancier, laureat cu trei Premii Pulitzer, Thornton Wilder declara că se consideră, în primul rând, profesor. Și îl înțeleg foarte bine, nu doar dintr-o solidaritate de breaslă, păstrând proporțiile de rigoare, ci pentru că realmente avea vocația de „dascăl”, în cel mai bun sens al cuvântului. În mod sigur, și-a surprins publicul în anul 1938, cu Orașul nostru (piesă pentru care i s-a decernat unul din cele trei Premii Pulitzer) prin faptul că îi propunea o altă raportare față de spectacol, obligându-l să participe din interior la reconstituirea unei „felii” de viață. Și de istorie. Ca oricare dascăl cu har, Thornton Wilder știa că nu toți spectatorii acceptă o scenă goală, fără niciun element de decor (să nu uităm că discutăm despre deceniul al patrulea al secolului trecut!), de aceea, după cum însuși mărturisește, a introdus „câteva obiecte pentru spectatorii care chiar au nevoie de decor”.
  Citeste tot pe criticarad.ro
• Exerciţiu de admiraţie de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Dramaturgul american Thornton Wilder şi-a câştigat unul dintre cele trei Pulitzer din carieră pentru piesa Our town, publicată şi jucată în premieră absolută în 1938. Textul spune povestea vieţii în orăşelul american imaginar Grover's Corners din primul deceniu al secolului trecut. Pe scena unui teatru la fel de imaginar, directorul invită, pe rând, oameni simpli din acea epocă să vorbească despre propriile lor experienţe, despre dramele, visele, iubirile, căsătoriile, plecările, venirile, naşterile, morţile ce compun, peste tot pe lumea asta, viaţa unui oraş.
  Regizorul Cristian Ban a adaptat textul pentru Arad şi a montat la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Oraşul nostru, spectacol nominalizat la cea mai bună producţie a anului 2017 în cadrul Galei UNITER 2018. În mai 2018, oraşul lor a ajuns şi în oraşul nostru, în Bucureşti, fiind găzduit de Sala Nouă a Teatrului de Comedie în cadrul festCO 2018.
  Nouă actori. Să-i numim,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Frumosul imaginar din „Oraşul nostru” de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Trăim în plină expansiune tehnologică. Iu-huuu! Nu trec multe zile până să nu aflăm despre cine-ştie ce upgrade-uri şi aplicaţii fără de care nici nu ne putem da seama cum de am trăit până acum. Dacă apăsăm doar pentru o scurtă perioadă butonul „pause” şi facem un pas mic în spate atât cât să scoatem nasul din ecranul cel luminat avem timp să ne mirăm nu de cât de repede evoluăm odată cu invenţiile tehnologice, ci de cât de simple erau lucrurile înainte de ele. Copiii de azi privesc un telefon cu roată numerotată ca pe o antichitate, în timp ce în copilăria tinerilor de 30 de ani acesta făcea parte din realitate. Dar oricât de ciudat ar părea, era mai simplu să comunici atunci. Puneai receptorul la ureche şi purtai o conversaţie cu cel de la capătul firului. Acum trebuie să decizi dacă vrei să suni, să apelezi video, să trimiţi un sms sau un emoticon. Şi din grabă şi comoditatea care ne-a devenit a doua natură preferăm un
  Citeste tot pe Yorick
• Despre dragoste, fără alţi demoni, în „Oraşul nostru”, Arad de Maria Zărnescu sursa: Yorick
  Există oare vreun om care să–şi fi dat seama vreodată ce-i aceea viaţa, atâta timp cât o trăieşte… ce înseamnă fiecare, fiecare minut? Întrebarea este retorică, iar replica – de-o simplitate incredibilă, aproape năucitoare. Rostită pe scenă, însă, capătă întreaga profunzime a vieţii şi a morţii, a teatrului şi a iubirii, a bucuriei de a trăi şi a tristeţii de după, a râsului viu şi a lacrimii din Ceruri. Personajul Margaretei Braun capătă o şansă de care muritorii n-au niciodată parte: să se întoarcă o zi pe Pământ. Alege o zi fericită din trecutul ei: ziua în care a împlinit doisprezece ani. Se va întâlni atunci şi cu mama, şi cu tata, poate şi cu viitorul soţ, sigur cu oamenii din oraş. Dar nu va mai trăi, doar se va privi trăind. Ca la teatru…
  Stop! Acesta este finalul spectacolului. Iar spectacolul nu este unul trist. Dimpotrivă. Are umor, foarte mult umor. Şi căldură, şi sinceritate, şi emoţie.
  Citeste tot pe Yorick
• Clipe de viaţă din oraşul nostru de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Scrisă la începutul anilor 30 ai secolului trecut şi având premiera absolută în 1938, piesa lui Thornton Wilder, Oraşul nostru, marchează necondiţionata, aş spune chiar militanta adeziunea a multi-deţinătorului de premii Pullitzer la estetica şi mijloacele teatrului contemporan. Contemporaneitatea identificându-se la vremea aceea, în cea mai mare parte, cu recunoaşterea preeminenţei creatoare a regizorului. Lista de personaje, didascaliile ca şi o seamă de replici din scrierea lui Thornton Wilder stau mărturie în acest sens.
  Întâmplările ca şi personajele despre care este vorba în Oraşul nostru şi prin care sunt refăcute clipe de viaţă din existenţa şi dinamica unei comunităţi sunt convocate pe scenă de respectivul Regizor. Care apare ca atare în văzul spectatorilor. În mod deliberat se impune ca scena să fie goală (aşa o cer didascaliile), doar din când în când îmbogăţită de elementare piese de decor şi de recuzită la vedere aduse
  Citeste tot pe Adevărul