Acum, eu nu ştiu dacă are 30 de ani fix. Dar cred că nici nu contează. E un rus tinerel, cu nevastă şi copil, cu un job (bun, zic unii, el parcă nu ar fi de aceeaşi părere), cu o locuinţă (nu ştim dacă e vorba despre un apartament cu dependinţe la comun din "categoria" celebrelor cutii de chibrituri) într-un oraş oarecare al Rusiei postsovietice. Face parte dintr-un middle class rusesc, carevasăzică. Şi, ca aproape orice bărbat, are şi el criza lui. E şi el un Woody Allen care, cum bine zice regizorul Cristi Juncu, nu se duce la psihiatru. Asta pentru că la noi, în răsăritul european, treaba asta nu se poartă. Pare easy? Pare comic? E şi nu e. Că pe omul nostru îl apucă la propriu un dor de ducă, nu de a se duce undeva, ci de a pleca de undeva, mai exact de acasă.
"Să nu mai fiu aici", încearcă el să le explice celorlalţi criza. Aici, unde oraşul, oamenii, munca de zi cu zi (aceeaşi, interminabilă, monotonă) îl sufocă. Aici,
Citeste tot pe
Suplimentul de Cultura