Spectacolul-lectură este o modă mai nouă în teatrul românesc, ai cărui spectatori încă n-au cu adevărat exercițiul acestui gen de lectură publică și de descoperire a autorilor dramatici, care este/ar fi foarte benefică dramaturgiei autohtone. În ultima seară a lunii martie, în pergola Librăriei Cărturești Verona, a avut loc un astfel de spectacol-lectură, după textul „Oriunde mă duc, numai de mine dau” de Valentin Nicolau, spectacol care a însoțit lansarea volumului de dramaturgie cu același titlu, apărut la Editura Nemira la foarte puțină vreme după dispariția dramaturgului.
Când Valentin Nicolau scria acest paragraf din eseul „Un teatru al cunoașterii interioare” cu care se încheie volumul, era anul 2010 și mai erau, deci, cinci ani până la moartea lui. Și totuși, rândul acela scurt – „Scriu pentru a mă citi cineva” – are o stranietate care m-a făcut să mi-l amintesc obsedant în seara spectacolului-lectură.
Citeste tot pe
Yorick