Cândva, prin anii 70-80 ai secolului trecut, o seamă de cercetători, mai cu seamă francezi, dedaţi la plăcerile semioticii şi la cele ale pragmaticii s-au gândit că ar fi cum nu se poate mai potrivit să se încerce o profesionalizare a comentariului spectacolului teatral. O scoatere a acestuia de sub influenţa atotstăpânitoare a impresionismului, lucru socotit posibil prin recursul la concepte şi la „tehnicizare”.
Cândva, prin anii 70-80 ai secolului trecut, o seamă de cercetători, mai cu seamă francezi, dedaţi la plăcerile semioticii şi la cele ale pragmaticii s-au gândit că ar fi cum nu se poate mai potrivit să se încerce o profesionalizare a comentariului spectacolului teatral. O scoatere a acestuia de sub influenţa atotstăpânitoare a impresionismului, lucru socotit posibil prin recursul la concepte şi la „tehnicizare”. Era vorba, la urma urmei, despre un fel de sincronizare târzie cu ceea ce se petrecuse cu vreo 15 ani înainte,
Citeste tot pe
Adevărul
