De la îngenunchiatul pe coji de nucă, până la marile întrebări. De la bătăile copilăriei, până la palmele grele ale decepţiei. De la oracole, prin clitoris, până la o căsnicie mizeră. De la un vis uite-aşa de mare, până la sfârşitul uite-aşa de mic, pitit într-o aluniţă. De la A la Z, vedem cum un cântec se descompune şi se transformă într-o amărâtă de jumătate. Vedem o jumătate de viaţă trăită pe jumătate în spectacolul ”Pe jumătate cântec” scris şi montat de Crista Bilciu la Teatrul de Foc Bucureşti, jucat în prima zi a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea.
Suntem faţă în faţă cu un spectacol care, în primul rând, ne aminteşte că suntem oameni. E ca şi cum am fi noi cu noi, dis de dimineaţă, în faţa oglinzi : eroi veseli sau obosiţi, puternici sau nu prea, cu visele umflate sau prăfuite. Într-un cuvânt… vulnerabili. Iar din acest punct cred următoarea întrebare ar fi : cum ajunge această propunere
Citeste tot pe
teatru.info