Peer Gynt: un spectacol greu cum e însăşi viaţa. Povestea unei vieţi irosite dar şi avertismentul că la final toţi dăm socoteală pentru faptele noastre.
Piesa debutează cu plânsul copilului la naştere. Peer Gynt nu are norocul unor ursitoare ci a unui diavol cu ochi roşii, inspirat probabil din emoticonul “evil”, dar şi al “topitorului”. Cei doi îşi dau mâna ca să-şi adjudece sufletul pruncului ce tocmai se naşte.
Tânărul Peer Gynt nu este mai bun sau mai rău decât oricare dintre noi dar, dispreţuit de consăteni neisprăviţi şi frivoli, într-o lume calpă, fără orizont, face permanent alegeri, de fiecare dată greşite. Născut probabil sub o zodie oscilantă nu ia niciodată decizii, preferând, aşa cum îl îndrumă diavolul cu ochi roşii, “să cotească, să ocolescă şi evitând drumul drept, să-şi lase un loc ca s-o ia înapoi”.
Printr-un ingenios joc de lumini şi un artificiu de decor, bucuria solară alternează cu o
Citeste tot pe
Doina Popescu