editeaza

• Pentru că se poate şi invers: Persona, un(altfel de)teatru la Maratonul Teatrului Independent, 2018 de Bogdan Burileanu sursa: Agenda LiterNet
  Filmul s-a nutrit, cu spor şi cu folos, timp de peste un secol, inclusiv din literatura dramatică. Prin atributele unei industrii în cadrul căreia "reţeta comercială" constituie unul dintre ingredientele de bază, cinematograful n-a avut "decât cu mâna, ori cu ochiul semn a face", pentru ca texte mari (mijlocii sau chiar mici) scrise şi consacrate prin teatru, să se simtă onorate prin translarea lor în limbaj filmic. Practic, prea puţine capodopere au scăpat acestei asumări. Secolul (şi ceva al) cinematografului a pândit, a acaparat şi produs versiuni de acest gen, multe remarcabile. De la tragediile antice greceşti ale lui Sofocle sau Euripide (Antigona, Medeea, Electra, Ifigenia) la Shakespeare (Hamlet, Romeo şi Julieta, Othello şi multe altele); de la clasicismul, romantismul sau naturalismul francez (Corneille - Cidul, Hugo - Mizerabilii, Zola - Germinal, Bestia umană) până la dramaturgia americană (Tennessee Williams - Un tramvai numit dorinţă,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Persona la unteatru de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  La unteatru, Peter Kerek a montat recent un excelent spectacol inspirat de celebrul film Persona al lui Ingmar Bergman.
  În nici un caz o reluare, o simplă transpunere scenică a filmului, ce a reușit Kerek e un spectacol de sine stătător, care preia o parte dintre temele filmului și le tratează cu mijloacele specifice teatrului. E, în unele momente, și un dialog cu filmul realizat și prin proiecțiile unor scene din film, pe un ecran pe care, alături de Bibi Andersson și Liv Ullmann, apar umbrele actrițelor, uneori suprapunîndu-se peste figurile din film – jocul acesta al umbrelor dintre actrițe și proiecție e foarte atent lucrat la nivelul mișcării și al tempoului.
  În film, o actriță de succes, Elisabet Vogler (aici, Emilia Bebu), are o cădere psihică în urma căreia refuză să mai vorbească. Medicul său curant îi oferă casa sa de vacanță de la malul mării, unde să locuiască o vreme împreună cu o asistentă specializată, Alma (Alina
  Citeste tot pe Observator Cultural
• „Persona” mult după Bergman de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Bunele intenţii nu sunt întotdeauna garanția unui succes. Se poate întâmpla ca toate piesele unui puzzle să fie cele care trebuie să compună imaginea de pe cutie, dar spre ghinionul celui care a petrecut ore bune potrivindu-le, oricât şi-ar bate capul, imaginea să se încăpăţâneze să nu fie fidelă celei de pe cutie; un colţ ici, altul colo şi câteva piese pur şi simplu se încăpăţânează să nu stea la locul lor. Şi îţi pare rău şi de bunele intenţii şi de muncă şi de buna credinţă. Cu atât mai mult cu cât piesele păreau cele bune şi imaginea era foarte frumoasă. Câteodată nu e să fie.
  Aşa pare că s-a întâmplat şi cu spectacolul „Persona” regizat de Peter Kerek după scenariul lui Ingmar Bergman, la Unteatru. Un proiect ambiţios, un spectacol de cinema pe scenă aşa cum este prezentat, un omagiu de bun augur în anul în care sărbătorim 100 de ani de la naşterea regizorului suedez emblematic pentru cinematograful de artă al
  Citeste tot pe Yorick
• Cu fața arsă de somn și de lacrimi de Nona Rapotan sursa: BookHub
  În filmul lui Ingmar Bergman, Alma era interpretată de Bibi Andersson, iar Elisabet Vogler de Liv Ulmann. Vorbim despre un film din 1966, material de studiu pentru toți cei care vor astăzi să facă carieră în domeniul cinematografiei. Dacă regizorul însuși declara, la un moment dat, că e unul dintre cele mai bune filme făcute de el, noi nu ne putem permite să-l contrazicem, cel mult să ne raportăm la Persona ca la o adevărată piatră de bornă a acestei arte. Subiectul filmului este unul cu adevărat provocator, care invită la introspecții și la adevărate procese de conștiință, în final ajungând să confunzi deseori persona cu alma (suflet în spaniolă și portugheză). E o suprapunere de identități pe care un om le poartă cu sine prin viață și cărora învață (sau nu?) să le facă față sau, mai degrabă, să le dea chipul cuvenit. De aceea Bergman a avut nevoie de două actrițe cu personalități puternice, charismatice, care să reușească să
  Citeste tot pe BookHub