editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Cinci pentru un „Pescăruş” de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Sînt spectacole care rămîn în istoria teatrului, altele care sînt uitate imediat cum s-au terminat, şi o a treia categorie, cea mai numeroasă, din care se păstrează personaje, scene sau decorul. Pescăruşul de Cehov, montat de curînd de Andreea Vulpe la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti are cinci puncte forte şi nu mă refer aici la modul în care Cehov îşi caracteriza piesa: ”o comedie, ... peisaje (priveliştea unui lac), o mulţime de conversaţii despre literatură, puţină acţiune şi cinci puduri de dragoste”.
  Primul este iconul piesei înseşi: lacul. Plin de romantism şi de melancolie, lacul reflectă aproape diabolic dramele de pe maluri. Pe stăvilar împuşcă Treplev pescăruşul, pe malul lacului este scena teatrului gîndită pe principiul matrioşkăi (în ramă) şi tot acolo se consumă tragediile Hamleţilor de provincie. Cu ajutorul scenografului Dan Titza, Andreea Vulpe răstoarnă perspectiva spectatorului: lacul este în sală (făcut
  Citeste tot pe Dilema veche
• Cehov Forever de Gelu Negrea sursa: Revista Luceafărul
  Raporturile dintre un regizor şi o lucrare dramatică sunt, în mare măsură, similare cu relaţia dintre un critic literar şi o carte. Ambii îşi asumă obligaţia unei lecturi persoanele a textului şi unei interpretări idem; pentru amândoi cunoaşterea contribuţiei în materie a predecesorilor este indispensabilă. Orice punere în scenă este, de fapt, o exegeză efectuată cu mijloacele specifice spectacolului teatral. Când în discuţie se află un text clasic(izat) – fie din repertoriul dramaturgic universal, fie din acela autohton – aceste lucruri devin şi mai evidente.
  La fel de asemănătoare sunt şi comportamentele criticului şi regizorului aflaţi faţă în faţă cu operele pe care îşi propun să le abordeze. Două sunt procedeele curente la care se recurge îndeobşte şi ambele pornesc de la o întrebare comună: pe ce cale pot ajunge la o lectură (critică sau scenică) nouă, originală, altfel decât cele deja cunoscute? În căutarea ineditului
  Citeste tot pe Revista Luceafărul
• Cronică - Pescăruşul de Anca Ioniță sursa: TimeOut București
  Viziunea regizorală a Andreei Vulpe asupra textului cehovian luminează zone care rămân, de obicei, insuficient explorate. Una dintre ele se coagulează în jurul tânărului dramaturg Treplev, “creator de piese experimentale”.
  Momentul de teatru în teatru din deschiderea piesei este învăluit de o poezie inefabilă, ce face realmente ca "invizibilul să devină vizibil". O stare de graţie copleşeşte deopotrivă publicul din piesă, dar şi spectatorii aflaţi chiar pe scenă. Gândurile despre artă ale lui Treplev, de obicei ridiculizate de către asistenţă, în interpretarea matură şi plină de nuanţe a tânărului Ionuţ Vişan, sunt credibile tocmai pentru că spectacolul său "experimental" se hrăneşte dintr-un adevăr care celorlalte personaje, în frunte cu faimoasa actriţă Arkadina, mama sa, le este inaccesibil.
  De altfel, Nina Zarecinaia se abandonează cu totul acestei puteri eliberatoare a adevărului artei, tânăra actriţă Sabrina Iaşchievici
  Citeste tot pe TimeOut București