editeaza

• 1
• 2
• 3

• unpescăruș la Odeon de Cristina Modreanu sursa: Scena.ro
  Spre deosebire de creația lui Andrei Șerban, Pescărușul de la Odeon e fundamentat mai puțin pe redescoperirea viziunii din interior a fiecărui rol și mai mult pe intervenție exterioară, respectiv o reinterpretare radicală a spațiului de joc. Perspectiva spectatorilor e complet schimbată, ei se află în culisele micii scene improvizate de Treplev pentru piesa lui de ”teatru experimental”, iar de partea cealaltă a scenei îi pot vedea pe spectatorii membrii ai familiei, cărora tânărul artist le arată creația lui. Undeva, în depărtare, lucește și lacul, ca o prevestire. Scena e complet deschisă, se văd scripeții care controlează cortina, iar planetele făcute din carton sunt prinse pe o funie cu cârlige de rufe (scenografia Vladimir Turturică). E un decor hand-made, alcătuit din obiecte de strânsură, într-o combinație deopotrivă ingenioasă și emoționantă, fiindcă se simte în ea dorința veche de când lumea de a construi o lume din nimic.
  Citeste tot pe Scena.ro
• Cercetare, experiment și artă de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Foartea adesea, atunci când este comentat un nou spectacol cu prima piesă, cum se zice, „cu adevărat cehoviană” a lui Anton Pavlovici, se face apel la un celebru citat din scrierile lui G. Călinescu. „Divinul critic” care observa că subiectul Pescărușului este unul preponderent estetic, fiindcă, într-un fel sau altul, toate personajele vorbesc ori sunt preocupate de artă.
  Spectacolul de la Teatrul „Odeon” montat de Andrei și Andreea Grosu, spectacol ce a avut premiera la sfârșitul stagiunii 2016-2017 și a fost invitat la ediția din septembrie 2018 a festivalului Zile și nopți de teatru la Brăila, deconstruiește scrierea cehoviană spre a o reasambla de așa manieră încât probează adevărul observației lui Călinescu. O face grație formulei adesea utilizate a teatrului în teatru care, însă, în mod categoric, de data aceasta, nu este, așa cum se întâmplă frecvent, un colac de salvare la care se recurge spre a se încerca ajungerea la liman
  Citeste tot pe Yorick
• Despre Cehov și beneficiile curentului electric de Cătălina Miciu sursa: scena9
  Am văzut până în prezent trei montări ale piesei lui Cehov, Pescărușul (y compris celebra variantă cu Valeria Seciu, Victor Rebengiuc și Octavian Cotescu, realizată în '74 și difuzată la TV în 2014), create la teatre diferite, de regizori din școli de regie diferite, cu actori din generații diferite. Adaptarea Andreei și a lui Andrei Grosu e cea mai jucăușă, mai experimentală și mai non-teatru clasic din tot ce am văzut. Împreună cu echipa Teatrului Odeon și cu doi dintre actorii de la unteatru, cuplul de regizori fac un spectacol în spectacol - toate scenele creează senzația de repetiție a vieții. Andreea și Andrei exploatează atât primul act - spectacolul de teatru pe care Treplev îl pregătește pentru mama sa și Trigorin -, cât și referințele la Hamlet, prezente în discuțiile dintre Arkadina și Treplev.
  Cehov a scris piesa în 1895, iar premiera, care-a avut loc un an mai târziu, a fost un eșec total - publicul a huiduit actorii,
  Citeste tot pe scena9
• Un joc dezlânat de-a … “teatru în teatru” de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Piesa lui Cehov “Pescărușul” preocupă pe mulți regizori în ultimul timp, dar spectacolele rezultate nu au reușit să fie evenimente teatrale. Regizorii Andrei și Andreea Grosu propun o “adaptare”, din care însă, cu greu se înțelege subiectul piesei. Au ales drept temă principală a viziunii regizorale căutările personajului Konstantin Treplev de “forme noi” pentru teatru, dar … nu au găsit “formule noi” de tratarea piesi lui Cehov și i-au ignorat esențele tematicii. Merg pe vizualizarea acțiunii în “formula de teatru în teatru”, pornită de la scena din piesa lui Cehov, în care Treplev prin Nina vrea să demonstreze mamei sale actrița cunoscută Arkadina, că este un scriitor mai valoros decât amantul acesteia, Trigorin. Pentru Cehov căutarea lui Treplev de “forme noi” era doar o ironie față de manifestările unor “creatori” din timpul său, dar nu motivul tematic major pentru piesa “Pescărușul”. Simplist este rezumată
  Citeste tot pe Spectator
• În culise de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Am văzut în primăvară, la Tîrgu Mureş, Pescăruşul de Cehov, în regia lui Attila Keresztes,un spectacol care se petrecea în teatrul lui Treplev şi care exhiba tendinţele spre teatralizare ale personajelor, ce simţeau nevoia „să joace“ sau „să regizeze“ (adică să îi manipuleze pe ceilalţi). În fapt, întregul spectacol era creat în jurul ideii de manipulare care împarte oamenii în „păpuşi“ şi „păpuşari“. La Odeon, regizorii Andreea şi Andrei Grosu merg mai departe cu reconfigurarea Pescăruşului ca teatru în teatru prin prelucrarea postmodernă a textului, într-o viziune care chestionează resorturile valabilităţii piesei astăzi şi posibilele chei de lectură anticanonică.
  În Sala Studio a Odeonului tronează teatrul lui Treplev, o structură rudimentară de lemn cu accesorii metalice, prinse de sfori – combinaţie de materiale primordiale – care reprezintă partea principală a decorului, spaţiul propriu-zis al acţiunii şi
  Citeste tot pe Dilema veche
• Unde mai trăiește „Pescărușul”? Într-un teatru de lemn dezgolit și deconstruit de Oana Bogzaru sursa: Yorick
  Tristețea nu este întotdeauna rezultatul micilor neîmpliniri, necazuri sau supărări. Tristețea se naște și din cauza bucuriilor trecutului și din imposibilitatea și neputința de a le retrăi aici și acum. Cele mai puternice melancolii/nostalgii apar în momentul prezentului care nu se poate lepăda de trecutul pe care îl idealizează, ca pe un fel de standard al bunăstării și liniștii interioare. Sufletul personajelor cehoviene e compus din această alchimie a sentimentelor scindate între ceea ce a fost, ce este și aproape niciodată ceea ce ar putea fi. Cuvintele nespuse și emoțiile disimulate umplu tăcerile în teatrul lui Cehov și îi dau acel aer misterios după care suspină spectatorul degustător de dramaturgie rusească consacrată.
  Dar ce efect poate să aibă asupra publicului, o piesă precum „Pescărușul”, de exemplu, descompusă în teorie teatrală și a cărei elemente sunt augmentate chiar prin lentilele acestei arte? În montarea de la
  Citeste tot pe Yorick
• UnPescăruș de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  De o mare surpriză va avea parte cine va vedea Pescărușul regizat, la Odeon, de Andrei și Andreea Grosu, creatorii (și, de obicei, regizorii) Teatrului Unteatru. Plăcută, pentru unii, oroare – „ăsta-i Cehov?“ – pentru alții.
  Într-adevăr, nu e chiar Cehov. Adică nu e Cehov așa cum îl știm, așa cum l-am citit majoritatea, așa cum l-am văzut, așa cum ni-l închipuim. Dar de ce ar trebui ca un spectacol să ne arate exact ce ne așteptăm?
  Ce propun Andrei și Andreea Grosu, la una dintre primele lor ieșiri din coconul Unteatru, e un Pescăruș, cum să-i spun?, esențializat, în care relațiile complexe dintre personaje, descrise explicit sau doar sugerate de Cehov, sînt simplificate, explicate abrupt și înfățișate aproape brutal, renunțînd la multe nuanțe. Sensurile piesei nu sînt alterate major (poate pentru că textul e prea puternic și bine legat, nu lasă multă marjă de joc), dar accentele tradiționale sînt drastic schimbate – prin
  Citeste tot pe Observator Cultural
• „Eu nu sînt un pescăruș“ de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Un Cehov-miniatură. Un fel de Cehov-esență pentru un public devenit străin de realismul psihologic și sensibil la social al pieselor lui. Nu e prima dată cînd Andrei și Andreea Grosu „prelucrează“ un text cehovian, în ceea ce s-ar putea numi o cheie esențialist-minimalistă – au făcut-o, la Unteatru (teatrul independent pe care l-au fondat) și cu Livada de vișini. Pentru Pescărușul de acum, de la Odeon, pun în mișcare un dispozitiv de deconstrucție pornind de la, pe de o parte, o convenție de teatru-n teatru, iar pe de altă parte, tradiția spectaculară/memoria culturală a textului, așa cum e ea interiorizată de public. Oarecum, în planurile secunde ale spectacolului, plutește dinamitarea din interior a canonului și a pomenitei tradiții regizorale – pînă la urmă, acest Pescăruș începe într-un haos de repetiții teatrale, lui Dorn i se oferă spațiu de desfășurare, supradimensionat față de importanța propriu-zisă a personajului,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Forme noi sau Cum mai zboară „Pescăruşul” astăzi? de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Există multe feluri în care te poţi apropia de o piesă de teatru. Cu teamă, cu pioşenie, cu îndrăzneală, curaj, inconştienţă, superioritate, curiozitate, având certitudini, având nedumeriri, din dorinţa reală de a spune ceva anume cu acel text, şi nu cu altul sau pur şi simplu din întâmplare. Intenţia care stă la baza unei montări este recognoscibilă în spectacol. Stai în sală şi printre replicile actorilor simţi atitudinea regizorului faţă de text. De cele mai multe ori e vorba despre respect şi grija de a nu strica nicio corolă de minuni atunci când vorbim despre marii autori. Sau, dimpotrivă – impertinenţă şi rebeliune.
  Andrei şi Andreea Grosu au citit „Pescăruşul” lui Cehov cu interes real, curiozitate şi îndrăzneală inteligentă. Scenariul adaptat şi restructurat care stă la baza spectacolului de la Sala Studio a Teatrului Odeon are prospeţime, umor, ritm contemporan şi păstrează emoţia subterană a originalului.
  Citeste tot pe Yorick