editeaza

• 1
• 2
• 3

• Întâlnire cu moartea de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Actorul Radu Ghilaş este autorul a peste zece puneri în scenă până în prezent, iar nu de mult a avut premiera cu spectacolul său de licenţă în Regie la Uzina cu Teatru. De fiecare dată completând textul prin simboluri şi semnificaţii, acesta îşi pune amprenta asupra ideaticii puse în joc de piesele pe care le montează.
  Este şi cazul piesei Piele şi cer de Dimitré Dinev (2006) asupra căreia Radu Ghilaş alege să se îndrepte regizoral cu acest prilej, valorificând simbolurile, dar şi expunându-şi câteva concepţii cu privire la viaţă şi moarte: "viaţa nu-i decât un joc cu moartea", "viaţa mea e făcută din moartea celorlalţi", "moartea nu e cea mai mare pierdere - cea mai mare pierdere e ceea ce moare în om în timpul vieţii". Capitolul 13 din Epistola I către Corinteni se încheie în felul următor: "Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea". Doar dragostea poate face ca
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Piele și cer: Uă te situezinde alegi s (primele impresiiI) de Alexandra Fuioagă sursa: alecart.ro
  Piele și cer – un spectacol la care am asistat cu respirația tăiată de la început până la sfârșit și de la care am plecat cu multe impresii și întrebări. Nu mi-a fost oferită nicio certitudine, însă, cu siguranță, mi-au fost spulberate o parte din cele anterioare și poate că asta e mai important.
  Problema pe care regizorul Radu Ghilaș o ridică pornind de la textul lui Dimitré Dinev nu-mi este una străină, căci în ultima vreme se abuzează crunt de ea, însoțită mai mereu de formulări de tipul „moartea a devenit o parte din viața cotidiană, peste tot e numai moarte”. Adevărat, dar de ce ne mirăm atât de mult? Așa a fost dintotdeauna, singura diferență e că acum afli mai repede și de cele mai multe ori fără să vrei. Ceea ce mi se pare fundamental, însă, e felul în care te raportezi la moarte și la ceea ce presupune aceasta. Mergând pe această linie, spectacolul reușește să pună la îndoială întreaga existență umană prin
  Citeste tot pe alecart.ro
• ”Viața mea e făcută din moartea celorlalți.” de Nicoleta Munteanu sursa: alecart.ro
  Ca într-o sală de cinematograf, se proiectează o scenă de război: șapte (cred că am numărat bine) siluete, cuprinse de euforia atacului, vin spre tine, vii, încrezătoare. Imaginea de un eroism grotesc (eroismul nu e în sine grotesc, el devine astfel transpus, recreat artistic) se spulberă când o explozie anulează orice urmă de viață. Imaginea următoare, aproape kitsch: căderea unor obiecte de o strălucire meteorică – ceasuri, inele, monede, o pulbere ce se pierde la fel de repede; tot ce a rămas dintr-o viață. Niciun trup. Carnea a dispărut înghițită. Omul, la fel. Secvența cinematografică – câteva secunde, nu mai mult – lasă loc unui trup convulsionat, aproape fantomatic, care umple pentru o secundă scena și apoi dispare. Un al doilea, în urmărirea celuilalt, la fel de fantomatic. Împușcăturile destramă muzica, o rup, dublând-o, în secvențe tonale de lamento.
  Locum theatri / locum vitae: spațiul scenic reface imaginea frontului:
  Citeste tot pe alecart.ro