editeaza

• Cu muzică totul trece mai uşor de Raluca Popescu sursa: Agenda LiterNet
  Mi-au lipsit actorii din Brăila. Într-o vreme devenisem dependentă de ei, erau pentru mine asemenea unui drog. Îmi trebuia doza mică de teatru, o "infuzie" de emoţii care să-mi resusciteze existenţa. Am primit-o într-o duminică, la spectacolul Plaja.
  Putem lua un aparat radio şi să mergem pe plaja albastră. Cu muzică totul trece mai uşor. Sau un aparat de fotografiat pentru a ne imortaliza momentele semnificative, cele care ne aduc bucurie. Astfel încât să putem să producem oricând o reîntoarcere în timp privindu-le. Ne întoarcem an de an pe plajă, uneori încântaţi alteori fără să ne mai aducem aminte de ce, a devenit o necesitate sau poate doar o obişnuinţă. Ne lăsăm pradă desfătării, pretindem o dragoste ce ni s-a scurs printre degete şi s-a contopit cu firele de nisip. Scormonim cu disperare după bucăţele de chihlimbar pentru a ne "împodobi viaţa", facem scufundări ca să uităm de realitatea sufocantă, în speranţa descoperirii a
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Ascultând liniştea singurătăţii de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Datorită lui Carmen Vioreanu, cadru didactic la Facultatea de Limbi străine a Universităţii din Bucureşti, în ultimii ani peisajul nostru teatral a avut şansa de a-şi îmbogăţi relieful, intrând în contact cu zone dramaturgice mai puţin explorate, precum cele din Norvegia ori Danemarca. Plaja care se joacă cu un notabil succes la Teatrul „Maria Filotti” din Brăilă este un astfel de text scris de dramaturgul danez Peter Asmussen, despre care aflăm din caietul-program că e deopotrivă prozator şi scenarist de film. De altminteri, această din urmă calitate îşi pune o fericită amprentă asupra scriiturii din Plaja. Două cupluri — Sanne şi Jan, respectiv Benedikte şi Verner — îşi caută precum odinioară eroii lui Sebastian o lună pe an fericirea într-o vacanţă ieftină, petrecută într-un hotel ieftin, fără pretenţii, undeva la malul mării. Cei patru sunt tineri, la început exuberanţi, plini de viaţă, încearcă să nu se lase prinşi în
  Citeste tot pe Revista Familia
• Tacerea trupurilor amortite de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Jerry, mingea si broscoiul
  Spectacolele lui Radu Afrim sint legate ombilical printr-un imaginar poetic de o tulburatoare naivitate, cu tot ceea ce implica aceasta raportare ca tip de ludic indus. Lectura lor combinatorie sedimenteaza o stare intretinuta aproape programatic. Virsta biologica, in sensul imagisticii jocului persistent, din spectacolele lui Afrim e cea a copilariei prelungite, la care se revine ciclic. Acest topos e congener imaginarului propus de Afrim, apropiindu-l foarte mult de spatiul lui Fellini, cu acel tragism grotesc de lume ce pare ca moare putin in fiecare zi.
  Personajele sint niste copii mari, uneori maturizati prin ceea ce le este dat sa traiasca, dar pastrind constant un anumit tip de infantilism, fie ca anomalie (retardarea personajului masculin din No mom’s land sau autismul Dorei din Nevrozele sexuale ale parintilor nostri), fie ca forma de salvare, de compensare – copila din De ce fierbe copilul in mamaliga. Debilitatea lor, evidenta intr-o forma
  Citeste tot pe Observator Cultural