În spaţiul ex-sovietic, un tânǎr din Kazan, crescut de bunicǎ, este repins, umilit, bǎtut, exmatriculat, trǎdat, violat şi ucis. Cam acesta ar fi subiectul textului dramatic «Plastilină» al contemporanului rus Vasili Sigariev. Dacă se ia în considerare că încercarea de a se stabili vreo vinovăţie pentru cele petrecute în lumea Plastilinei vizează cumulativ cadrul neprietenos al ruinelor fostei URSS, sensibilitatea excesivă a victimei, politica defectuasǎ de protecţie socialǎ, « Sistemul », « oamenii »… este deja un indiciu al intervenţiei pe text a lui Radu Afrim.
Asocierea dintre cele două nume nu ar trebui să surprindă. Contextul este unul favorabil: mai mulţi regizori din România descoperǎ o dramaturgie rusǎ apǎrutǎ în ultimul moment şi având avantajul de a prelua subiecte dintr-o realitate nu numai foarte tangibilǎ şi imediatǎ, dar şi echivalentă (sau mǎcar asemǎnǎtoare) cu cea de aici. Astfel, Terorism-ul fraţilor Presniakov
Citeste tot pe
Man.In.Fest