În 1878, atunci când a scris Platonov, Cehov avea doar 20 de ani. Să nu fi fost oare firească la această vârstă dorința scriitorului, aflat la vremea începuturilor, de a fi în scrisul său „atotcuprinzător”, așa cum bine observă rafinatul eseist George Banu (cf. Cehov, aproapele nostru, Editura Nemira, București, 2017)? Dorință pe care, din 1895 încolo, „se va hotărî să o tempereze” în favoarea unei opțiuni pentru epură care va defini teatrul său”. Text pierdut și regăsit de-abia după moartea dramaturgului, criticat, făcut praf, harcea-parcea de criticii care voiau ca această opera prima să fie precum aveau să fie mai târziu Pescărușul, Trei surori, Unchiul Vanea, Livada de vișini, Platonov stârnește astăzi interesul pentru ceea ce același George Banu numea „incertitudinea inițială”, dar și „înrudirea ei cu opera ce va să vină”.
Am văzut în vremea din urmă câteva bune spectacole cu Platonov. Îmi vin acum în minte
Citeste tot pe
Yorick
