Shakespeare este unul dintre acei scriitori care, în ciuda faptului că a trăit cu secole bune în urmă şi a devenit un clasic, se bucură, totuşi, de actualitate. Asta se vede în prima secundă când intri la Play!, că el transcede modernismul şi clasicismul, printr-un colaj de monoloage din piese ce au devenit atât de cunoscute (precum Romeo şi Julieta, Richard al III-lea, Îmblânzirea scorpiei) ce poate începe cu un montaj de scene din filmele lui Walt Disney, element care dă un aer dadaist spectacolului.
Trecerea la textele propriu-zise se face brusc, printr-o Julietă stalkeriţă ce îşi developează filmele în cameră. Chiar dacă trăieşte doar cu amintirea lui Romeo, îi jeleşte exilul mai tare decât i-ar jeli moartea; o Julietă ce preferă moartea în locul dorului pe care ştie că îl poate alina.
Prologul pare dezlipit, parcă, dintr-o piesă medievală şi menţine balanţa între un Henric al VIII-lea aşa cum a fost scris şi o traducere actuală
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
