Cine nu ştie acţiunea acestei piese*? În ce colţ al planetei nu e ea jucată, cunoscută, iubită, aplaudată, bisată, bine-vândută, repede-epuizată la casele de bilete?! Răspuns: în nici unul, că planeta n-are colţuri.
Ce-mi rămâne mie, un umil teatrolog de serviciu, să mai spun despre ea, din moment ce s-a spus totul? Că Alan Ayckbourn, autorul, s-a făcut om după succesul ei şi că piesa asta singură i-a băgat în buzunar bani cât tot restul operei sale dramatice la un loc? Că actorii şi regizorii din toată lumea dau acatiste în sănătatea lui („Copii, iar e teatrul pe drojdie, hai să-l mai jucăm pe nenea Ayckbourn, să mai înviorăm încasările!“)? Că e lucru scris după reţetă? Că numai eu l-am văzut de trei ori, de-a ajuns să mi se-aplece? Paranteză: prima dată, în comunism, mi s-a părut o piesă de senzaţie; a doua oară, în timpul democraţiei originale, mi s-a părut cam fumată; acum, a treia oară, am văzut-o pur şi simplu ca
Citeste tot pe
Academia Cațavencu
