editeaza

• 1
• 2

• ntr-o lume a paradoxului de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Victor Ioan Frunză abordează mereu texte dramatice dintre cele mai diferite pentru a le da viaţă pe scenă, fie că sunt de factură filosofică, fie că au caracter popular. Şi întotdeauna discursul său teatral se sprijină pe nişte piloni rezistenţi. În cel mai nou spectacol al său creat în Bucureşti, pe scena Sălii Mari a Teatrului Nottara, “Portugalia” de Réka Csürös, Victor Ioan Frunză a configurat o lume a paradoxului. E despre “mărunţii vieţii” dintr-un sat, care au şi ei dramele lor. Deşi satul descris de autor e în Ungaria, se regăseşte şi la noi oriunde. Aşa că publicul gustă această comedie amară, care, după cum îmi spunea odată V.I. Frunză, “e o piesă cu profunde implicaţii cehoviene”. A avut premiera absolută în 1998 la Teatrul “Katona József” din Budapesta. Acest debut dramaturgic i-a adus autorului un premiu important. Textul stă şi la baza unui film aflat în producţie, fiind păstrată distribuţia montării
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Gaura neagră a umanităţii de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  După ce am văzut Acasă la tata, mi-am amintit de Portugalia. Filmul lui Andrei Cohn şi Mimi Brănescu m-a trimis la piesa lui Zoltán Egressy şi Victor Ioan Frunză. La scară mică, diferenţele dintre România şi Ungaria pică în derizoriu. Acelaşi gust sălciu, aceeaşi umbră a ratării, aceeaşi speranţă confuză tăvălită în aburi de alcool ieftin, aceeaşi căldură umană de-o insuportabilă generozitate, de-o intolerabilă naivitate, de-o fi bine, de-o fi rău, aşa ne va fi mereu.
  Nu sunt multe de spus ori de scris. Deschideţi uşa unei crâşme săteşti şi veţi înţelege rapid ce e de înţeles.
  O lume moare. În caz că a trăit cândva. Un om o priveşte. Un călător. Personagiu, pe scenă sau ecran, spectator, în sală, fiecare dintre noi, privilegiaţii acestor site-uri, blog-uri, net-uri, în viaţa reală.
  "O gară mică în provincie. Biroul şefului de gară e şi birou de mişcare, telegraf şi casă de bilete". Aşa începe Steaua fără
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Et in Portugalia ego de Răzvana Niţă sursa: Revista Teatrală Radio
  Titlul de mai sus este o parafrază după „Et in Arcadia ego”, expresie în limba latină care se traduce „Şi eu am trăit în Arcadia”, exprimându-se astfel regretul fericirii pierdute. Arcadia, regiune din vechea Grecie în centrul Peloponesului, era locuită de un popor de păstori pe care poeţii din Antichitate îi considerau fără prihană. De-aici Arcadia a ajuns să desemneze o ţară imaginară cu oameni de o rară puritate, un fel de Rai pe pământ. Cine poate pierde o asemenea viaţă fericită e îndreptăţit să spună „Et in Arcadia ego”.
  În spectacolul de faţă, rolul de tărâm al fericirii îl joacă Portugalia, ţinutul în care soarele apune în mare, iar pe ţărm oamenii se lasă bântuiţi de spectrul melancoliei (saudade) şi al neantului, al deşertăciunii. Acolo vrea să ajungă Poreclă şi acela este locul pe care încearcă să şi-l închipuie rataţii din orăşelul Irgács.
  „Fericirea e întotdeauna altundeva decât eşti”.
  Citeste tot pe Revista Teatrală Radio
• Visând la Portugalia cu aripile frânte de Monica Andronescu sursa: Adevărul
  DESTINE Spectacolul „Portugalia“ de Zoltan Egressy, în regia lui Victor Ioan Frunză, pus în scenă la Teatrul Nottara, este o comedie amară care s-ar putea rezuma cel mai bine prin cuvintele „fericirea e întotdeauna în altă parte“.
  Cu toţii trăim cu ideea şi convingerea că viaţa noastră e un film, un roman, că ceea ce ni se întâmplă nouă e cea mai incredibilă poveste, că nimeni, de la începutul lumii şi până acum n-a mai trăit-o vreodată. Cu toţii trăim cu ideea că suntem eroi! Eroi în propria noastră existenţă, eroi într-o poveste incontrolabilă numită „destin“, eroi într-un roman nescris... Pe această credinţă profund umană, profund inocentă, se bazează spectacolul pus în scenă de Victor Ioan Frunză la Teatrul Nottara din Bucureşti, după piesa „Portugalia“ scrisă de Zoltan Egressy, unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi contemporani din Ungaria. La un capăt de lume de aici şi de oriunde, într-un sat din Ungaria
  Citeste tot pe Adevărul
• Plouă din nou cumplit în Portugalia de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Am mai spus-o de nenumărate ori. De fiecare dată în zadar. O fac încă o dată cât se poate de conştient de insuccesul zicerilor mele. În România secolului al XXI lea, a anului de graţie 2015, e imposibil să afli cu exactitate şi fără eforturi sisifice când şi unde a mai fost jucată o anumită piesă de teatru.
  Memoria culturală a ţării, memoria ei teatrală sunt în mare suferinţă, chiar dacă unele încercări de recuperare din partea Cimec ori dinspre extrem de utilul site Regizor caut piesă sunt demne de semnalat. Mă plâng din nou acum de această stare de fapt nu de dragul vanei lamentaţii, ci pentru că pur şi simplu mi-ar fi plăcut să ştiu dacă şi unde a fost reprezentată într-un teatru românesc de limba maghiară Portugalia, piesa dramaturgului Zoltán Egressy. Piesă în sine foarte „ungurească”, dar căreia regizorul Victor Ioan Frunză a ştiut să îi amplifice aria de impact, să o facă una de succes în spaţiul teatral românesc.
  Citeste tot pe Adevărul
• „Portugalia” lui Victor Ioan Frunză sau „fericirea e în altă parte” de Monica Andronescu sursa: Adevărul
  „Portugalia”, cel mai recent spectacol al lui Victor Ioan Frunză, se va juca la Teatrul Nottara de două ori în luna următoare, pe 12 şi pe 20 decembrie. Este pentru a doua oară când cunoscutul regizor pune în scenă textul lui Zoltán Egressy, unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi contemporani maghiari, o poveste despre (ne)fericire, într-un sat din Ungaria.
  După ce, în 2008, la Teatrul Municipal din Baia Mare, Victor Ioan Frunză punea în scenă textul „Portugalia” al lui Zoltán Egressy, o piesă de o mare poezie şi de un umor delicat şi, în acelaşi timp, absolut delicios, un spectacol de mare succes la acel moment, atât la teatrul gazdă, cât şi la festivalurile unde a fost prezentat, regizorul l-a montat acum, din nou, la Teatrul Nottara. Parte din programul „Regizori mari pe Bulevard”, spectacolul „Portugalia”, aduce un aer nou şi absolut necesar în teatrul de pe bulevard.
  În Irgács, sat din Ungaria zilelor noastre, în care preoţii
  Citeste tot pe Adevărul