Radu Afrim e unul dintre regizorii romani care lucreaza mult. Mult si bine (unii lucreaza mult, dar prost sau, in orice caz, neinteresant). Acum o sa ma laud putin si pe mine (of, autoreferentialitatea asta!) si o sa amintesc cum l-am remarcat eu pe Afrim inca din ultimul lui an de studentie la Regie, la Cluj (el, cert, a uitat asta si, desigur, lasind gluma la o parte, l-or mai fi remarcat si altii); inca de-atunci se anunta ca un creator indraznet, care are ceva important de spus. Categoria asta, a celor care au lucruri semnificative estetic de spus, e tot mai putin reprezentata in teatrul nostru, asa incit ma straduiesc sa vad tot ce pot din ceea ce face Radu Afrim.
Cea mai recenta productie semnata de el a fost la Piatra Neamt, la Teatrul Tineretului, pe care actorul-director Liviu Timus incearca de vreun an de zile sa-l resusciteze, sa-l readuca la ceea ce a insemnat odata, nu foarte demult, pe harta teatrala a patriei. Reteta succesului o stie toata lumea: sa inviti regizori
Citeste tot pe
Observator CulturAL