editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• Înapoi în prezent de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  Acest spectacol are ceva magic. În orice minut al lui te simţi înconjurat de prieteni şi, fiecare istorioară te întoarce acasă. Acasă în lume şi acasă în tine. În plus, senzaţia este cu adevărat reconfortantă. Realizezi că şi acum 700 de ani, când Chaucer şi-a scris Povestirile, omul era bântuit de aceiaşi demoni: iubire, moarte, destin, sărăcie, Dumnezeu, nedreptate etc. etc. Atunci, ce ar fi trebuit să facem de şapte secole încoace şi nu am făcut? Poate să învăţăm toleranţa. Prin acest discurs despre parcurs, Nona Ciobanu încearcă lecţia toleranţei. În fond, la un moment dat, toţi ajungem să fim, pe rând, povestitor, spectator şi actor. Pentru ca, în final, împreună, să alcătuim POVESTEA însăşi.
  O să aveţi şansa să (re)descoperţi nişte artişti minunaţi (adevărate istorii ambulante), o coloană sonoră modernă şi o incitantă îmbinare de emoţie cu profesionalism desăvârşit într+o concepţie scenoplastică de
  Citeste tot pe Port.ro
• Povestiri din Canterbury la Teatrul Mic. Un excelent spectacol de Nona Ciobanu de Nicolae Prelipceanu sursa: România liberă
  O regizoare tînără care se bate cu funcţionarii obtuzi este Nona Ciobanu. Bătălia sa se poartă pentru a-şi menţine Studioul Toaca într-o clădire veche din Bucureşti, Casa Eliad. Între timp, concepe şi pune în mişcare spectacole demne de tot interesul la Teatrul Mic din Bucureşti, dar şi la San Diego, la La Jolla Playhouse sau în vreun teatru din Marea Britanie. La San Diego presa o consideră "un regizor vizionar", iar spectacolul cu Dragostea celor trei portocale de Carlo Gozzi este considerat de critici "o adaptare magică". La Studioul Toaca a pus Orgasm de Vlad Zograffi şi a pregătit spectacolul după Gellu Naum Orfeu în engleză, cu muzica unui violonist român mai cunoscut în străinătate decît în ţara sa, Alexandru Bălănescu. Asta în ultimul timp.
  Spectacolul cu Povestiri din Canterbury de la Teatrul Mic este o probă de virtuozitate a regizoarei, dar şi a celui care a conceput decorul şi luminile, Iulian Bălţătescu, şi, fireşte,
  Citeste tot pe România liberă
• Pelerinaj spre lumea poveştilor de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Acum cîţiva ani, vreo trei, Europa mai întîi, apoi şi America, a fost sedusă de Fabulosul destin al lui Amelie Poulain, filmul francezului Jean-Pierre Jeunet. Oamenii făceau cozi ca să intre la cinematografe şi să vadă o poveste din zilele noastre. Sau de oricînd şi de oriunde. Dezvoltînd un fel de terapie planetară, lumea (şi) de azi apelează la poveste ca la un balsam vindecător. Bucuria acestui film a însemnat şi descoperirea - chiar în secolul 21 - a evadarii din realitatea seacă, banală, prea puţin generoasă şi voluptatea plonjării în puterea formidabilă a imaginaţiei. Acolo, totul arată altfel. Acolo se poate să existe miracol, frumuseţe, bunătate, generozitate, acolo cuiva îi pasă de celălalt, acolo mai există zîne. Şi tuturor li se pare normal. Cînd se întîmplă, uneori, şi în viaţa de zi cu zi, de regulă nu vedem, nu apreciem, nu înţelegem şi trecem mai departe. Sau trăim trufaşul sentiment că ni se cuvine,
  Citeste tot pe România literară