Nu e teatru, dar e spectacol. Nu e dramatic (în sensul clasic), dar fură ochiul. Nu văd actorul, dar îl aud.
Dacă mergeţi la “Privighetoarea şi trandafirul” pregătiţi pentru un spectacol de Naţional, aţi greşit drumul. Iar dacă adăugaţi şi prejudecata “clasicul, adorabilul Oscar Wilde, cu Manole în rolul principal”, mai bine beţi un ceai (cu trandafiri) la Cafeneaua Actorilor, unde se aud şi cântece (nu de privighetori).
Basmul lui Oscar Wilde e unul pentru oameni mari, nu atât prin subiect, cât prin morală: o mustrare, cu degetul plin de inele, la adresa egoismului, a privirii obtuze, o istorie în care se întrevede estetismul din viitoarele scrieri. Totodată e aici lauda artistului care se jertfeşte (privighetoarea), care îşi oferă inima pentru dragoste, să-i fie străpunsă de un ghimpe în timp ce-şi cântă ultima operă care va naşte un trandafir roşu – cel mai frumos din câte s-au văzut. Trandafirul înflorit peste noapte,
Citeste tot pe
Time Out