Născut în anul 1955, Tadeusz Slobodzianek, considerat drept unul dintre principalii promotori ai noii literaturi dramatice poloneze, s-a manifestat mai întâi în calitate de critic de teatru. A făcut-o sub pseudonimul Jan Koniecpolski (ceea ce se traduce prin Ion Sfârșitulpoloniei), în paginile unuia dintre cele mai citite săptămânale poloneze – Polytika – și, din câte se pare, cronicile sale acide, dure chiar, au rămas în memoria cititorilor, dar și a creatorilor. De abia în prima parte a anilor’80 a început Slobodzianek să scrie pentru scenă, bună parte dintre piesele lui situându-se într-o relație de dialog peste ani cu scrieri anterioare celebre, precum Ploșnița lui Maiakovski (Visul ploșniței) sau cu legendele arthuriene ( Merlin). O sursă de inspirație consistentă e reprezentată de legendele și tradițiile extrem de bogate de la granița polono- bielorusă (cel mai bun exemplu fiind dilogia alcătuită din piesele țarul Nicolae și
Citeste tot pe
Revista Familia