„În cea mai mare parte, ceea ce trece drept pregătire pentru actorie de fapt este un exerciţiu de mărturisire. În aşa-numita Metodă, studentului i se cere să găsească întâmplări din viaţa sa, care să fie aidoma celor trăite de personajul din textul piesei.” (David Mamet, O cultură a confesiunii)
Chiar dacă nu e marcată evident, una din intenţiile din PR013C7UL 0R3ST3 este explorarea mecanismelor artei actorului, a ieşirii actorilor din zona de interpret-executant al unei partituri şi a intrării în zona de creaţie-inovaţie, a artistului dramaturg/ regizor/ scenarist.
Declarativă însă este alegerea unui text clasic din tragedia greacă, iar dacă „actorii sunt oglinda vremurilor”, ei nu sunt numai cei care distrează, fac publicul să râdă, ei trebuie să menţină conştiinţa publicului trează, încordată la maximum, să-i mobilizeze inteligenţa, spiritul pentru a înţelege construcţia ce se desfăşoară în faţa lui. Mai mult,
Citeste tot pe
Revista Ramuri
