Recompensată cu premiile Pulitzer şi Tony în 2001, piesa americanului David Auburn, Proof, cunoscută datorită ecranizării lui John Madden (2005), cu Anthony Hopkins şi Gwyneth Paltrow (Madden şi Paltrow au creat întîi un spectacol, în 2002), porneşte de la o realitate: linia subţire dintre genialitate şi nebunie. Asemeni lui John Forbes Nash, matematicianul (real) schizofrenic portretizat în A Beautiful Mind, personajul ficţional din Proof, tot un matematician excepţional, suferă de o boală psihică (demenţă). Locuind împreună cu fiica sa cea mică, Catherine, care, deşi îi moşteneşte talentul şi inteligenţa, îşi abandonează studiile pentru a-l îngriji, el se stinge, lăsînd în urmă haos: o fiică speriată de posibila moştenire maladivă, o altă fiică, Claire, interesată de moştenirea materială, un fost student, Hal, preocupat de moştenirea ştiinţifică. Dar ceea ce se află în centrul atenţiei în acest text îmi pare a avea legătură
Citeste tot pe
Dilema veche