Proştii sub clar de lună de Teodor Mazilu este un spectacol care încheie la Teatrul Naţional din Târgu Mureş o stagiune bogată în premiere, care a început bine, a continuat mai puţin bine şi se încheie fără a fi adus nici o revelaţie.
S-a vehiculat de multe ori ideea că Teodor Mazilu are ceva din Caragiale, că este un demn urmaş al acestuia şi că surprinde cu acurateţe şi cu sarcasm tarele societăţii în care trăieşte, încercând să tragă masca de pe faţa ipocritului şi să îl înfăţişeze lumii aşa cum este el, golit de sentimente, dar plin de vanităţi. Lumea lui Mazilu este o lume a circului ieftin, o lume în care personajele se zbat în noroiul existenţei lor submediocre, zbateri care în final provoacă un râs amar, mai din colţul gurii, un râs care conţine în el şi tristeţea, sau chiar revolta celui care râde de monştrii de la circ, dar căruia îi îngheaţă râsul pe buze atunci când i se pune în faţă o oglindă.
Dan Glasu,
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
