editeaza

• 1
• 2
• 3

• Aspiraţie iluzorie către excelenţă - Pulverizare la Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, 2018 de Răzvan Rocaş sursa: Agenda LiterNet
  Cu siguranţă unul dintre reperele ediţiei 2018 a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea este spectacolul celor de la Apollo 111, Pulverizare, montat de unul dintre cei mai îndrăzneţi regizori pe care scena teatrului românesc îi are, Andrei Măjeri. El a fost acompaniat de o suită de tineri şi valoroşi actori, care au provocat la finalul reprezentaţiei o mare de aplauze care păreau că nu vor să-i mai lase să părăsească scena, recompensând şi recunoscând totodată fineţea şi calitatea producţiei aduse de teatrul bucureştean.
  Textul spectacolului este scris de Alexandra Badea, un nume cunoscut în mod special în lumea teatrului francez, deoarece s-a stabilit în Hexagon încă din 2003. Chiar pentru această piesă (Pulvérisés), a fost recompensată în 2013 cu Marele Premiu pentru Literatură Dramatică. Scriitura ei emană multă forţă şi prezintă într-un format minimalist angoasa unei lumii claustrate şi mecanizate, care îşi aţinteşte
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Pulverizare de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Pulverizare e un text halucinant despre societatea de astăzi, invadată de job-uri fantomatice, de multinaţionale, asumându-şi pericolul de robotizare umană, indiferenţa faţă de spirit, de gândire şi de raţiune.
  Personajele sunt identificate după ”uniforma” pe care le-o acordă job-urile de responsabil cu asigurarea calităţii, supraveghetor sală call center (team leader), operator producţie, respectiv inginer de studii şi dezvoltare şi în plus prin non-apartenenţa la ţara unde îşi desfăşoară activitatea menţionată în titulatura job-ului: Franţa, Africa, China şi România. Dar, mai mult decât identificate, personajele sunt ”pulverizate” de uniformizare. Termenul apare în câteva rânduri în text.
  Mai întâi, chiar la început, sugerând imposibilitatea de a-şi ordona viaţa în timp şi spaţiu, împrăştierea geografică, dar mai ales morală la care asistăm astăzi atunci când îi privim pe cetăţenii „responsabili” ai
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• În iarba multinaționalelor din secolul al XXI-lea de Mircea Morariu sursa: Yorick
  Cineva, un simpatizant al teatrului, care a scris înaintea mea pe un blog despre Pulverizare, îi reproșa spectacolului pus în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Apollo 111 din București totala lipsă de emoție. Adevărat. Observația este una în principiu corectă. Absența emoției este un dat indiscutabil atât al piesei Alexandrei Badea, cât și al montării. Numai că este vorba nu despre un defect, ci despre o calitate. Sau măcar despre o însușire intenționată a amândurora.
  Pulverizare (titlul original în limba franceză este Pulvérisés) este o piesă despre condiția de corporatist, de angajat într-o multinațională. De ființă a cărei existență se desfășoară contra cronometru, dar căreia trebuie să îi fie indiferent ceasul propriei sale existențe. Care aleargă din meeting în meeting cu tot felul de subcontractori veniți de pe întreg Mapamondul (Mapamondul este, de altfel, scena propriei sale vieți, lucru remarcabil marcat în reprezentație
  Citeste tot pe Yorick
• Pulverizare la Apollo 111 de Nona Ropotan sursa: BookHub
  După ce-am ieșit de la Pulverizare m-am tot gândit la cât de golită de emoție am fost pe tot timpul reprezentației. Și pentru mine asta e un semn că ceva n-a mers sau, mai rău, n-a fost cum trebuie. Textul este foarte bun, actorii buni, scenografia aș fi văzut-o altfel, regia… ei bine, tind să cred că textul acesta cerea un regizor mai matur(izat). Dar să le iau pe rând.
  Cu un nume parcă predestinat unor montări regizorale vizionare, Apollo 111 e un loc ofertaant pentru artele teatrale. Decorul postindustrial asigură unui public generos din punctul de vedere al numărului intrarea direct în scenografii care presupun (re)inventări de lumi posibile. Poate că de aceea aș fi vrut mai mult de la scenografie. Piesa e o succesiune de ritmuri și monologuri ce aparțin celor patru personaje. Paritatea își spune cuvântul: doi la doi, două povești ale unor „ele” și două ale unor „ei”. Din start îți spui că pe fiecare latură a cadrului scenic se va
  Citeste tot pe BookHub
• Mecanica umanităţii şi omul-prototip de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Alexandra Badea face parte într-o generaţie de artişti (alături de Gianina Cărbunariu, Radu Apostol şi Alexandru Berceanu) care a promovat dramaturgia contemporană şi a chestionat raporturile dintre realitate, teatru şi spectator (am încă în memorie primul său spectacol, Lebensarum – Spaţiul vital de Israel Horovitz la Studioul de Teatru Casandra în 2002). Alexandra Badea s-a mutat la Paris, unde a făcut un doctorat (la Sorbona), a continuat să regizeze şi a început să scrie (în franceză). Pulverizare este un text multipremiat, publicat în română graţie Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Prima montare a acestei piese în România s-a produs la Teatrul Apollo 111, în regia lui Andrei Măjeri, şi poate părea, la prima vedere, o combinaţie bizară între un text şi un stil regizoral profund diferite. Scriitura Alexandrei Badea este intenţionat concisă, aridă în eficienţa ei, fără să creeze personaje, ci doar modele de umanitate
  Citeste tot pe Dilema veche
• Simți…? Mai simți? de Claudiu Sfirschi-Lăudat sursa: b-critic.ro
  Simți cum te pulverizezi pe zi ce trece, rupt în mii de fragmente de către ritmul nebun al zilei, al oamenilor și al corporațiilor impersonale? Simți cum viața se scurge din tine și e tot mai mult în altă parte? Simți cum îți pierzi vocea? Simți cum ești tot mai mult celălalt, fără să știi cine mai ești? Simți…? Mai simți?
  Textul Alexandrei Badea e o epopee a faptului mărunt, a cotidianului care te roade mărunt, care te confiscă, e o epopee a alienării tale, dar și a celorlalți. Lumea corporației, a unui macro care sfărâmă lumea micro, a tehnologiei și a grabei care sufocă sufletul și ritmul interior e prezentată într-un discurs fragmentar, la persoana a II-a – fiindcă persoana I e tot mai ascunsă, tot mai greu de găsit. E un semnal de alarmă, e o confesiune, o încercare de dialog, e o căutare a sinelui prin celălalt.
  Spectacolul montat de Andrei Măjeri subliniază alienarea expusă în text, o restrânge la un spațiu claustrofob,
  Citeste tot pe b-critic.ro