Întoarcerea, din cînd în cînd, la un anumit fel de studiu al valorilor, al tradiţiei, al elementelor ludicului face parte din exerciţiile fundamentale ale minţii. Acele exerciţii care aduc alte ritmuri, departe de cele cotidiene şi agresive, care dau timpului alt răgaz în a vedea, a observa şi altfel, şi altceva decît se întîmplă curent. Este un joc esenţial. Pe care ni-l permitem tot mai puţini. Şi tot mai rar. Întoarcerea la poveste, la basm ţine, la urma urmelor, şi de disponibilităţi interioare, de o preocupare profundă, neliniştitoare. De libertate. Acolo, în acel spaţiu spiritual, poţi găsi răspunsuri, poţi pune întrebări, poţi să-ţi însoţeşti gîndul în cele mai năstruşnice aventuri. Este felul în care, din cînd în cînd, poţi să devii tu însuţi. Chestiunea asta nu implică neapărat volte spectaculoase. Este simplă, părăseşte suprafaţa şi coboară în profunzimi. Cu bucurie.
Astfel de exerciţii, la noi,
Citeste tot pe
România literară
