Despre împărţirea artei teatrale în ramuri, categorii, tipuri, specii, soiuri ş.a.m.d. am mai discutat înăuntrul acestei rubrici - nu neapărat pentru a ajunge la o concluzie, cât pentru a consemna o realitate în desfăşurare: realitatea existenţei, sub cerul scenei, a unor spectacole profund diferite, radical neasemănătoare şi la fel de radical combătute, când dintr-o parte, când din alta, în virtutea problematicei lor apartenenţe la numita artă. Spus mai scurt, iată că pe scenă îşi găsesc loc, spre uimirea esteţilor fini, şi drama de idei, şi vodevilul.
Îşi găsesc loc, anume, atâta timp cât există oameni care dau bani ca să le vadă. Şi pe una, şi pe cealaltă - plus, desigur, toate variantele intermediare. A condamna (ori, invers, a ridica în slăvi) un fel sau altul de teatru pentru motivul că e prea serios ori prea vesel, prea subtil ori prea simplist, prea adânc ori prea superficial înseamnă a crea false probleme şi a vădi rigiditate
Citeste tot pe
Ziarul de duminică
