Ajutat de decorul cu alura de laborator high-tech gândit de Andreea Tecla şi Mădălina Niculae (impresionantă, la prima vedere, apoi dând senzaţia că e, totuşi, prea puţin pusă în valoare) şi de sunetele nemţilor de la Kraftwerk (despre care unii spun că sunt un fel de Čapek & Asimov ai muzicii electronice), Vlad Cristache înscenează un spectacol cursiv, fără semnificative artificii regizorale, privilegiind textul şi rostirea actorilor.
Deşi un ritm ceva mai potolit ar da, poate, mai multă adâncime monoloagelor singurului om ce supravieţuieşte revoltei roboţilor şi poveştii de dragoste ce se înfiripă între roboţii ce vor asigura, totuşi, perpetuarea speciei, montarea sibiană captivează şi ridică întrebări.
Sunt aceleaşi întrebări pe care le descoperim parcurgând presa economică şi financiară a lumii, audiind cursurilor acelor universităţi care s-au hotărât să treacă în secolul 21, citind cărţile la modă (da,
Citeste tot pe
www.agenda.liternet.ro