editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7
• 8
• 9
• 10

• Cred că trăim într-o lume fără comunicare directă și fără sentimente de Monica Andronescu sursa: ziarulmetropolis.ro
  Mi-am dorit să fac un spectacol în care să pot să mă joc cu toate clișeele din filmele SF care mi-au plăcut mie. M-am gândit că ar fi foarte tare să fac un „Blade Runner”, dar la teatru. Pe urmă am găsit textul acesta al lui Čapek, pe care l-am adaptat. Dar da, cred că trăim într-o lume fără comunicare directă, fără oameni care să se uite ochi în ochi și fără sentimente. Cumva sentimentele se tasează și dispar, atât în lumea din jur, cât și în lumea teatrală. Mi se pare că ne preocupăm foarte mult de orice altceva în afară de sufletul nostru și de dragoste. Poate e ceva vetust și naiv ce spun eu acum, dar eu cred în asta. Ce te definește ca om? Asta e întrebarea pe care ar trebui s-o ridice spectacolul. Cum trasezi diferența dintre mașinărie și om? Care e acel ceva definitoriu, care te face să fii om? Și răspunsul pe care l-am dat eu e dragostea. Cred că e important să spunem astfel de povești, mai ales în societatea asta
  Citeste tot pe ziarulmetropolis.ro
• Când roboții cuceresc lumea de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Că la începutul secolului XX, atunci când a scris piesa „R.U.R”, cea care a și introdus la nivel larg folosirea cuvântului „robot”, Karel Čapek a fost un vizionar este un lucru evident. Atunci, în 1920, când se făceau primii pași spre lumea super-tehnologizată în care trăim astăzi era greu de imaginat că, iată, peste 100 de ani, tot ceea ce era o distopie SF, născută, desigur, dintr-o utopie, avea să fie astăzi atât de aproape de realitate. Și nu mă refer acum nici la roboțica Sophia cea devenită vedetă, nici la clonare sau alte astfel de „trepte cucerite”, ci, mai degrabă, la „robotizarea” unei lumi întregi printr-o uniformizare practicată la scară larg-universală.
  Acesta pare să fie sensul spectacolului „R.U.R. (Rosum’s Universal Robots)” după textul lui Karel Čapek, pus în scenă de Vlad Cristache la Secția Germană a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu. Nu atât o punere în discuție a gradului de robotizare la care
  Citeste tot pe Yorick
• Roboţii faţă în faţă cu ultimul om de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Oricine ar avea curiozitatea de a cerceta colecţia mai vechii reviste “Teatrul” va fi, cu siguranţă, surprins de prezenţa în sumar a unei rubrici ce se chema „Cronica cronicii teatrale”. Surprins nu doar de aciditatea observaţiilor conţinute ăn textele semnate cu pseudonimul” Myosotis”, ci şi că cineva se gândise în anii 80 ai secolului trecut la crearea unui spaţiu editorial anume dedicat reflecţiei asupra comentariului teatral.
  Myosotis, nimeni altul decât reputatul, talentatul, dar şi temutul critic Victor Parhon, analiza cu argumente, nu ca astăzi,recurgând la epitete deloc ornante, şi la josnice atacuri la persoană ( a se vedea discuţiile contondente stârnite, chiar în vremea în care scriu eu această cronică, de nominalizările la secţiunea Critică teatrală pentru premiile UNITER aferente anului 2017) ceea ce i se părea a fi nu tocmai bine în felul în care se practica critica spectacolelor de teatru. Unul dintre respectivele texte se
  Citeste tot pe Adevărul