În Război, dramaturgul Lars Norén refuză stabilirea unui timp concret în favoarea unor circumstanţe generale care configurează orice conflict armat. Este un timp al războiului. Întors de la război – oricare ar fi el, oricum unul crunt, dezumanizant, aşa cum sînt toate –, tatăl găseşte acasă un alt cîmp de luptă pe care s-au petrecut grozăvii. Familia – soţia şi două fiice – a supravieţuit sărăciei şi abuzurilor, psihice şi fizice, pe care armata – proprie sau/şi inamică, nu contează – i le-a produs. Se mai poate coagula această familie?
Lars Norén scrie despre războiul de dincolo de front, pe care îl poartă mai ales femeile, victime fără să li se recunoască sacrificiul (eroii de război sînt bărbaţi, femeile violate de soldaţi nu pot fi eroizate, remarca scriitorul Cătălin Mihuleac în romanul America de peste pogrom). În Decojind ceapa, Günter Grass scrie despre refuzul familiei sale, în special al mamei, de a povesti prin
Citeste tot pe
Dilema veche
