editeaza

• Crepuscul monarhic de Mihaela Michailov sursa: Observator Cultural
  Avatarurile experientei limita – moartea –, surprinse intr-o formula a gradatiilor aglutinante, constituie o tema constanta de reflectie pentru regizorul Victor Ioan Frunza. In stagiunea trecuta, in Calatorii cu dricul, doua personaje emblematice pentru tipul de raportare institiuta, porcul si copilul, parcurgeau initiatic traseul spre moarte. Primul rememorindu-si intr-un ton elitist existenta si anticipind cu un umor grav sfirsitul in abator, celalalt asociind clipa finala cu imaginarul ludic, o moarte cu papusi si baloane, in care spiritul supravietuieste printr-un joc complicat.
  Recentul spectacol de la Theatrum Mundi, Regele moare, este si el o parabola a mortii, intr-o cheie filozofic-absurda excelent valorizata de Ionescu (dupa parerea mea, cel mai dens si poetic text al dramaturgului, o deconstructie subtila a ideii de nemurire), accentuind substratul si straniile efecte ale paradoxului. Replicile merg pe muchia concretului, depasindu-l insa si transferind semnificatiile
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Sala tronului de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Biblioteci judeţene
  Galerie Foto
  Video
  Abonamente
  Contact
  
  Numărul curent: 19
  
  Arhivă
  Home Arhivă 2002 Numarul 21 Sala tronuluiCronica Dramatică:
  Cînd citeşti textele lui Eugène Ionesco, nu neapărat piesele lui, simţi un disconfort. La început concret, fizic: scaunul devine, brusc, incomod, pe birou sînt prea multe sau, dimpotrivă, prea puţine lucruri, creionul pentru notiţe este prea ascuţit sau prea bont, canapeaua, nouă, îşi scoate arcurile în relief să te înghiontească. Mintea intră în conflict cu eul tău. Deşi pare să priceapă imediat sensul cuvintelor şi alcătuirea lor în frază, are de furcă, mult timp după închiderea cărţii, cu nuanţele şi paradoxurile născocite de Ionesco, cu întoarcerea lor, ca o mănuşă, pe partea cealaltă. Pari mereu învins tu, cititorul şi, totuşi, învingător faţă de cei din jurul tău. I-am invidiat mereu pe regizorii care i-au pus în scenă piesele. Mai mult decît un armistiţiu,
  Citeste tot pe România literară
• Regele moare cu fantezie, când regizorul are clasă de Cristina Rusiecki sursa: Observator Cultural
  Doua sint liniile de forta pe care regizorul Victor Ioan Frunza si-a ridicat constructia scenica la Theatrum Mundi: solutia scenografica, nemaivehiculata in spatiul scenic de la noi – cel putin de o buna bucata de vreme – si exceptionala prestatie a lui Marius Bodochi in rolul principal din Regele moare, textul lui Eugen Ionescu. Daca exista o trasatura care leaga ultimele spectacole ale lui Victor Ioan Frunza, aceasta este un soi de manifest pentru normalitate si coerenta, un refuz al hiatusului sau al sincopei socante. Oricit de eclectice au fost, modalitatile scenice abordate, uneori pina la incongruenta, bagheta regizorala a ultimelor productii a staruit in armonizarea tuturor solutiilor disparate (vezi, de exemplu, ariile interpretate de mezzosoprana si masinaria constructivista de pe scena), astfel incit spectacolul sa ramina unitar si usor de inteles.
  
  In Regele moare, ca semn exterior al invizibilei miini regizorale atotdatatoare de unitate, sta, desupra tuturor,
  Citeste tot pe Observator Cultural