Debutul în regie al lui Attila Bartis a reprezentat pentru acesta asumarea unei a treia identităţi auctoriale, pe lîngă cele de scriitor şi fotograf. Bartis îşi exorcizează prin explorare ipostazele creative, exersînd diferite tipuri de distanţare (această poli-identitate artistică îl apropie de Radu Afrim, regizorul care a montat Tihna, la rîndul său fotograf). Scriitorul este narator în Tihna, fotograful se regăseşte în mai vechea piesă Prăpădul şi în recentul roman Sfîrşitul, regizorul este personajul central din piesa Regie, montată în premieră absolută de Bartis la Tîrgu Mureş.
Din acest scrieri se conturează un univers întunecat, plin de dependenţe şi torturi afective, bîntuit de stafia unui trecut politic, nici curat, nici liniştit. Bartis scormoneşte stăruitor în acest puroi uman, reimaginînd cîteva leitmotive, explorînd pînă la obsesie anumite situaţii sau stări, pasionat cumva de exhibarea lor, de imaginile agresiunii
Citeste tot pe
Dilema veche
