Scrierile irlandezului Martin McDonagh şi succesul de care s-au bucurat ele nu doar în ţara natală a dramaturgului, ci mai peste tot în lume unde au ajuns să fie reprezentate- şi au fost montate în mult locuri- demonstrează mai întâi de toate că teatrul de factură psihologică nu reprezintă doar o filă de istorie a literaturii dramatice universale, nu e de domeniul amintirii. Ba din contră.
Că nu e trendy numai teatrul post şi post-post dramatic ce, neîndoielonic, îşi are propriul lui rost, că actualitatea şi modernitatea nu sunt numai apanajul acestuia şi că atitudinile exclusiviste, intolerante, în totală contradicţie cu însăşi invitaţia la dialog specifică artei dramatice sunt infirmate şi sancţionate de realitate, adică de public
Martin McDonagh sau, mai corect spus, piesele sale au ajuns pe tărâm românesc cândva, prin 2005, graţie tandemului Cristi Juncu, în ipostază de traducător, şi Vlad Massaci , în aceea de regizor al
Citeste tot pe
Adevărul
