editeaza

• 1
• 2

• Trei spectacole, doi regizori, un dramaturg… de Alexandru Bumbaş sursa: Yorick
  Recent, Teatrul de Comedie din Bucureşti şi-a îmbogăţit stagiunea cu trei spectacole pe textele lui Eugene Ionesco: „Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia”, în regia lui Victor Ioan Frunză şi Rinocerii, sub îndrumarea regizorală a Cătălinei Buzoianu. Această cronică îşi propune să vorbească despre cele trei spectacole şi despre creatorii lor, mai exact despre modul în care Ionesco este regândit şi revizitat de mari regizori. Complet diferite ca viziune şi transpunere scenică, aceste creaţii merită discutate ca un ansamblu întrucât ele au, totuşi, elementul comun care le generează existenţa, şi anume Eugene Ionesco.
  .....................................................................................................................................................
  „Rinocerii” sau discursul despre alteritate
  Într-o cu totul altă estetică, una minimalistă, se înscrie spectacolul „Rinocerii”, în regia Cătălinei Buzoianu. Este de fapt,
  Citeste tot pe Yorick
• Un "Rinocerii" competitiv de Grid Modorcea sursa: Tricolorul
  Primul spectacol pe care l-am văzut în ţară, în 2010, după ultima experienţă americană, a fost Rinocerii de la Teatrul de Comedie, în regia Cătălinei Buzoianu. Dar comparativ cu spectacolele de pe Broadway, de la teatrul La MaMA, cu fabuloasele spectacole de la Metropolitan Opera, Turandot, în regia lui Zeffirelli, şi Stiffelio, avîndu-l la pupitru pe Placido Domingo, după ce am văzut în sala "Ziegfeld" capodoperele Nine şi Avatar, după zeci de alte spectacole, despre care am scris anterior, acest Rinocerii e ca o molie faţă de o pasăre măiastră. Altfel spus, o încercare şcolărească, timidă, care, cînd să prindă ritm, s-a stins, exact în momentul rinocerizării, cînd tinerii actori stăteau ca pe ghimpi, cînd au început să schiţeze mişcări de dans. Evident, în America, acest spectacol ar fi devenit un musical. Din două motive serioase, că nimeni nu mai acceptă jumătăţi de măsură, improvizaţii, în ţara unde concurenţa înseamnă
  Citeste tot pe Tricolorul
• Lupii tineri cu corn în frunte de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  Mai văzusem piesa* lui Ionesco când eram mic şi, culmea, tot la Comedie! Era o montare comunistă, plină de şopîrle, ca să poată trece de cenzură: că, mă-nţelegi, „rinocerizarea“ e o aluzie strict la alunecarea spre extrema dreaptă, spre mişcarea legionară… dar nu se referă la extrema stîngă şi la comunism, no!
  Atunci n-am înţeles nimic şi l-am pisat la cap pe taică-meu de l-am înnebunit, mai ales că nici nu putea să-mi lămurească limpede despre ce e vorba. De, i-era şi lui frică în anii ăia, să nu care cumva să nimerească la beci, doar că n-am priceput eu ce-i cu Rinocerii!
  Aşa că acum m-am dus plin de fiere (id est „revoltă antipaternă“), decis să-nţeleg şi să-mi placă.
  De înţeles am înţeles, cu plăcutul am avut ceva dificultăţi. Admit că montarea e foarte bună, decorurile-s inspirate (adică minimale), actorii sînt tineri şi dau din ei tot ce pot (să joci Ionesco e o şansă pe care puţini o au),
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Rinoceri din cuvinte de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Un spectacol-atelier, realizat de Cătălina Buzoianu cu masteranzii de la secţia de actorie a UNATC Bucureşti, împreună cu profesorii lor – Mirela Gorea şi Marius Gâlea – şi colaboratorii catedrei UNESCO a Institutului Internaţional de Teatru. „Rinocerii” lui Ionesco, născut din patru experimente diferite realizate anul trecut, cu distribuţii diferite din România şi din străinătate, şi lucrat la studioul UNESCO de teatru „Andre Louis Perinetti” din Bucureşti şi în cadrul Atelierelor internaţionale de la Sinaia, a fost prezentat săptămâna trecută pe scena Teatrului de Comedie.
  E aproape jumătate de secol de când pe scena de la Comedie se jucau „Rinocerii” lui Lucian Giurchescu, o montare care a făcut istorie la momentul respectiv, cu Radu Beligan în rolul lui Berenger. Ce implicaţii avea atunci textul lui Ionesco nu-i greu de intuit. Probabil piesa cu cele mai multe sensuri politice dintre toate ale lui Ionesco, „Rinocerii”,
  Citeste tot pe Yorick
• Nume: Buzoianu. Prenume: Cătălina. Cognomen: Berenger de Marina Roman sursa: Yorick
  Ca pe un film poliţist de box office, aşa am urmărit “Rinocerii” la Teatrul de Comedie. 100 de minute am stat cu sufletul la gură, aşteptând să văd până unde poate ajunge imaginaţia scenică a acestei fabuloase artiste al cărei nume este Cătălina Buzoianu. Cum poate, într-un registru recognoscibil, să inventeze mereu? Cum reuşeşte, fără vreun efort aparent, de fiecare dată să surprindă? În primul rând frapează costumele. Pe care le-a realizat împreună cu echipa de scenografi – Cristi Marin, Gyongyi Balazs, Ioana Dumitriu, Elena Constantin: plastronul, apoi vesta care completează ţinuta pedantă a lui Jean, plastronul oarecum ciudat al Logicianului, centura lată a lui Daisy, “harnaşamentul” Băcanului etc., culminând cu ţinuta sofisticată a Doamnei Boeuf, în care, abia la o privire mai atentă ţi se dezvăluie, sub aparenţa unei pălării elegante, cornul rinocerului. Este primul contact, vizual, cu starea de rinocer în devenire.
  Citeste tot pe Yorick
• Oamenii de isprava se fac rinoceri de isprava de Cornelia Maria Savu sursa: Revista Cultura
  Dupa 46 de ani (premiera 6 aprilie 1964), „Rinocerii“ au urcat din nou saptamâna trecuta pe scena Teatrului de Comedie din Bucuresti. De data aceasta, nu ca o productie proprie, ci ca un spectacol-atelier gazduit doar de amintita institutie culturala. Montare experiment care, fireste, nu putea sa scape de comparatia cu aceea a regizorului Lucian Giurchescu, avându-l in rolul lui Berenger pe Radu Beligan, primita extraordinar si de publicul parizian si de criticii de teatru din capitala Frantei, entuziasmati de prestatia românilor in turneul de la mijlocul anilor ‘60. Un moment de referinta din istoria Teatrului de Comedie, care va implini, in 2011, cinci decenii de existenta.
  Spectacolul-atelier al Catalinei Buzoianu s-a dezvoltat, in anul centenarului Eugène Ionesco, 2009, din patru experimente cu distributii diferite din România si de peste hotare realizate in Studioul International UNESCO de Teatru „André Louis Perinetti“ din Bucuresti si in cadrul Atelierelor
  Citeste tot pe Revista Cultura