După o noapte în sfîrşit bine dormită (cu intermezzo-ul miraculoaselor focuri de artificii de la miezul nopţii), viaţa a căpătat şi pentru mine, vorba prietenului Werner Schwab, o faţă mult mai umană. Aşa că, pentru toţi iubitorii de teatru, e vremea de-un basm tragic şi frumos.
Au fost odată ca niciodată un El şi o Ea, care se iubeau la nebunie, pînă cînd, într-o zi nefericită, Ea se-mbolnăvi de-o boală grea. Şi-atunci, ca să-i aducă puţină fericire, iubitul ei îi făcu un dar - un spectacol după cea mai frumoasă poveste tristă de dragoste de pe lume. El se numea Bocsárdi László, Ea era Gabriela, iar povestea pe care i-a dăruit-o regizorul de la Sfîntu Gheorghe soţiei lui - şi nouă, spectatorilor din sala Teatrului Radu Stanca din Sibiu - fu, după cum bănuiaţi deja, Romeo şi Julieta, un spectacol trist, puternic, emoţionant, fără o scenă a balconului şi tocmai de aceea mult mai încărcat de o tragică adoraţie.
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
