Ideea pe care se construiește spectacolul lui Oskaras Korsunovas este dezvăluită publicului încă din prima clipă, fără ca restul reprezentației să permită vreo abatere de la formula instituită o dată cu introducerea pe scenă a actanților. Ritmul în care urmează să se desfășoare povestea (deja cunoscută până la devalorizare în rândul spectatorilor) este anunțat de tăcerea stranie și provocatoare a interpreților, dar și prin izbucnirea tranșantă, deși nu neașteptată, a personajelor posedate de o agresivitate ludică. Încremenire lor durează, însă, câteva minute și amintește de exponatele neînsuflețite din vitrinele comerciale.
Între timp, cei din sală au ocazia să analizeze decorul din spatele păpușilor vii, care parcă se încăpățânează să ignore aplauzele publicului dezorientat de nemișcarea lor deplină. Și, totuși, numai în acest fel, spiritul de observație al privitorului poate pătrunde dincolo de amestecul de voioșie
Citeste tot pe
Art Act Magazine