editeaza

• 1
• 2
• 3

• Romeo şi Julieta, iubindu-se şi murind sub ochii noştri pentru a patruzecişişasea oară de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  O prezenţă, din păcate, de doar câteva zile, la cea de-a treia ediţie a Festivalului de teatru pentru adolescenţi Teen Fest, organizat de Teatrul bucureştean „Excelsior“, mi-a oferit prilejul de a vedea un spectacol mai vechi. Cel cu Romeo şi Julieta, pus în scenă de regizorul Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand şi celebra, minunata lor „trupă fără nume“ la „Metropolis“.
  Văd, aşadar, Romeo şi Julieta într-un moment în care programul lunar al instituţiei producătoare anunţă alte două noi premiere ale aceleeaşi pretigioase echipe - Hamlet şi Titanic vals - şi despre care se site-ul Teatrului ne previne că ar fi deja sold out până la sfârşitul lunii. Contextul fiind cel rezumat mai sus, sunt, evident, în situaţia de a comite un act oarecum atipic, scriind despre un spectacol care a cunoscut prima ridicare de cortină la data de 5 septembrie 2015 şi care, iată, a ajuns la reprezentaţia cu numărul 46. Atipic pentru vremurile
  Citeste tot pe Adevărul
• Din nou, despre Julieta şi al ei Romeo de Dana V. Diaconu sursa: Agenda LiterNet
  Am revăzut Romeo şi Julieta, de aceasta dată la Teatrul Metropolis, în montarea cuplului Victor Ioan Frunză (direcţie de scenă) şi Adriana Grand (decor şi costume).
  Cred că e foarte greu să joci şi să montezi un text clasic căci trebuie să te fereşti să calci pe urmele unor monştri sacri. De aceea, e remarcabil că Dl. Frunză şi trupa domniei sale continuă să abordeze partiturile clasice şi, de cele mai multe ori, le iese foarte bine (vezi Caragiale sau Mihail Sebastian, de pildă).
  Pentru Romeo şi Julieta e clar că directorul de scenă îşi cunoaşte publicul ţintă şi, ca un bun manager de proiect, a gândit o montare pe gustul celor care au umplut sala într-o sâmbătă seară de noiembrie 2016: adolescenţi - elevi de liceu. Piesa se joacă pe coduri de culoare şi urmând reguli cadastrale, la fel ca în curtea Şcolii Centrale. Cele două clanuri, Capulet şi Montague, unii în alb, ceilalţi în negru, se înfruntă din vorbe şi priviri de pe
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Shakespeare-ul domnului Frunză - Tragedie: Romeo şi Julieta de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Shakespeare nu a alocat prologul din Romeo şi Julieta unui personaj anume. La fiecare montare, regizorul decide ce şi cum. Cine îl rosteşte, cum îl rosteşte, dacă îl rosteşte. Victor Ioan Frunză i l-a dat pe mână părintelui Lorenzo. Adică, lui George Costin. Cum, de altfel, i-a dat mare parte din restul spectacolului de la Metropolis. Cum, pe vremuri, îi dăduse pe mâna, la CCEUNB, Furtuna. Tot lui Costin. Adică, lui Prospero.
  Nu e nici o greşeală. Fratele Lorenzo e aproape Prospero. Romeo şi Julieta e aproape Furtuna. Diferenţa e că Padre poate multe, dar nu totul. El crede într-Unul Dumnezeu, în timp ce Prospero e, în parte, Dumnezeu.
  Prospero îl are pe Ariel, Lorenzo pe Angelica, doica. Ei singuri ştiu adevărul. Tot adevărul. Îl ştiu mereu. Îl poartă pe braţe, cel mai adesea. Până obosesc. Până e prea mult. Şi atunci, doica abdică şi aprobă căsătoria Julietei cu Paris. Şi atunci, părintele e incapabil să oprească dublul suicid.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Romeo și Julieta digest de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Adevărul e că nimeni nu mai are timp și răbdare să asculte – de citit, ce să mai spun? – tiradele alea interminabile și siropoase sau, prin alte piese, digresiunile filozofice, poeticești sau cum or mai fi. Lumea se grăbește, așa că textul shakespeareian trebuie redus la esențial și, unde e cazul, retradus și rescris. Hălci întregi de plictis înlocuite cu scurte rezumate rostite de un actor pe post de cor (cam ca la operă, sinopsisul poveștii, doar că spus, nu citit). Ca să înțeleagă omul ceva. Și să rămînă cu o idee clară după trei ore.
  Uite, de pildă, Romeo și Julieta. Chestia e că băieții ăia, și dintr-o parte, și din alta, nu sînt decît niște feciorași de bani gata, beizadele pline de fițe cărora nu le stă mintea decît la pițipoance și la cafteală. Se vede și după haine (pantaloni și geci supărate din piele, pline de buzunărașe și șnururi, albe pentru Capulet, negre pentru Montague). Se mișcă și vorbesc, deci,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• „Romeo și Julieta”, o comedie despre cinismul iubirii de Monica Andronescu sursa: Yorick
  „Romeo și Julieta”, un titlu transformat aproape în clișeu de-a lungul unei istorii din ce în ce mai obsedate de iubire și romantism și tragedii amoroase, e, pe cât de des folosit, pe atât de rar pus în scenă. În România ultimelor decenii montările cu „Romeo și Julieta” nici nu acoperă degetele de la o mână.
  Se împlinesc în acest an 400 de ani de la moartea lui Shakespeare și, întâmplător sau nu, la Teatrul Metropolis din București, Victor Ioan Frunză a pus în scenă trei spectacole – „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte” și „Romeo și Julieta”. Metropolis este singurul teatru din țară unde se joacă în acest moment trei spectacole după piese de Shakespeare, montate de același regizor, cu aceeași trupă, care își continuă astfel programul, pe de o parte, de cercetare și, pe de altă parte, de a aduce în fața publicului texte de referință, oferindu-le în același timp unor actori tineri posibilitatea
  Citeste tot pe Yorick