Dupa blocuri (?)
Tot mai pregnanta, in ultimii citiva ani, tendinta teatrului romanesc – in special sub bagheta regizorilor de 20 si 30 de ani – de a cobori cu arme si bagaje in realitatea imediata, ca arta a imediatului ce se afla. Debutind sub semnul unui esec (Eu cind vreau sa fluier, fluier… in regia lui Theodor Cristian Popescu) prizat pozitiv insa, probabil tocmai din cauza semnului benefic de innoire pe care il presupunea, tendinta la care ma refer, un fel de neorealism crud, care datoreaza in egala masura expresionismului, postmodernismului, canalelor TV tip Cartoon Network si Fox Kids, Internetului si hip-hop-ului, s-a dezvoltat la nivel de eveniment, in Romania, in special in acesti ultimi doi ani de cumpana milenara. Sint de citat Trilogia belgradeana a aceluiasi T.C. Popescu, acum in posesia Teatrului Bulandra, Noaptea asasinilor a lui Alexandru Berceanu, de la Casandra, Beatles, si toata lumea era a mea al Adei Lupu si La Dallas al lui Vlad Massaci,
Citeste tot pe
Observator Cultural
